Război în Ucraina: Linia actuală a frontului, „bază pentru discuţiile de pace”!

0
50

„Nici preşedintele Vladimir Putin, nici preşedintele Donald Trump nu au anunţat un calendar specific, ambele părţi considerând că ar putea dura ceva timp”, a declarat Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvând al Kremlinului ziariştilor. El a mai subliniat necesitatea unei „pregătiri serioase” a summit-ului de la Budapesta. Moscova consideră de asemenea, prematur, să se ia în considerare un calendar pentru întâlnirea Lavrov – Marco Rubio, care s-au sunat ieri, întâlnire care ar trebui să pregătească terenul pentru viitorul summit de la Budapesta. Într-o conferinţă de presă, cu premierul sloven Robert Golobb, Emmanuel Macron a declarat că negocierile privind teritoriul pot fi făcute doar de Volodimir Zelenski. Referindu-se la cedarea de teritorii de către Kiev, preşedintele american Donald Trump a evocat încercarea de a pune capăt situaţiei, pe linia actuală a frontului, dar o asemenea teză întâmpină rezistenţa Moscovei care doreşte întreaga regiune Donbas (ocupată în procent de peste 80%), decizie neacceptată de Kiev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *