Universitatea din Craiova organizează miercuri, 22 octombrie 2025, conferința de lansare a proiectului „Mobilitate pentru viitor”. Evenimentul va avea loc la ora 11:30, în sala 420 (clădirea centrală, str. A. I. Cuza nr. 13). Grantul are ca scop sprijinirea mobilităților de tip Erasmus+, prin acordarea unui sprijin financiar suplimentar față de grantul standard Erasmus+, destinat studenților cu oportunități reduse.
Grupul țintă al proiectului include 91 de studenți ai Universității din Craiova, cu domiciliul în Regiunea Sud-Vest Oltenia, care vor beneficia de stagii de mobilitate internațională de scurtă durată (5–30 de zile) sau lungă durată (2–12 luni). Fiecare participant va primi, pe lângă grantul Erasmus+, un sprijin financiar suplimentar de 500 de euro/lună.
În plus, pe parcursul implementării proiectului vor fi organizate seminarii și conferințe dedicate promovării și valorificării rezultatelor mobilităților, prin schimburi de experiență și bune practici între universitate, parteneri și beneficiarii direcți ai programului. Proiectul se derulează pe o perioadă de 30 de luni (01.10.2025 – 31.03.2028) și are o valoare totală de 2.318.833,98 lei. Prin implementarea sa, Universitatea din Craiova își propune să contribuie la creșterea accesului și incluziunii în programele Erasmus+, facilitând participarea studenților din medii defavorizate. Totodată, proiectul susține consolidarea echității și șanselor egale în sistemul de educație și formare profesională continuă.
„Mobilitate pentru viitor” oferă studenților oportunitatea de a studia în străinătate și de a acumula experiențe academice și culturale relevante.