Peste 97.000 de beneficiari care au deja cardurile pentru tichetele educaționale din programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, au început să primească, de ieri, câte 500 de lei pentru a putea cumpăra rechizite. Cei care anul acesta școlar se califică pentru acest ajutor vor primi în octombrie cardurile, urmând ca în noiembrie să fie trimiși și banii, potrivit unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de edupedu.ro.
“Cei 97.888 de preșcolari și elevi eligibili din familii defavorizate , care dețineau carduri din anul școlar precedent , vor putea utiliza ajutorul de 500 de lei în cursul acestei săptămâni, pentru achiziția de îmbrăcăminte și rechizite”, se precizează în comunicat. “În anul școlar 2022-2023, peste 300.000 de copii din medii defavorizate vor primi cei 500 de lei, datorită Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”, a menţionat ministrul Marcel Boloș. În total, suma alocată este de peste 150 de milioane de lei. Cardurile pentru beneficiarii deveniţi eligibili începând din acest an şcolar vor fi emise şi distribuite în cursul lunii octombrie, urmând ca ajutoarele să fie virate în prima parte a lunii noiembrie, potrivit comunicatului.
Suma de 500 de lei primită pe card de părinții elevilor defavorizați care îndeplinesc anumite condiții poate fi folosită pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă cursurile anului școlar 2022-2023 au început pe 5 septembrie. Banii au întârziat pentru că a fost nevoie de o aprobare de la Comisia Europeană, fiind mai mulți beneficiari anul acesta față de anul trecut, motiva MIPE. Banii pentru anul școlar trecut, 2021-2022, au fost virați în luna aprilie a acestui an, cu trei luni înainte de încheierea anului școlar.