Olimpicul Tiberiu Buruiană se prezintă publicului

0
687

Ieri, am anunţat ştirea căştigării premiului I, la Olimpiada Internaţională de Limba franceză, de către un elev al Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti”. Astăzi, venim cu o scurtă prezentare a acestuia, după o discuţie cu el.

La Ohrid (Macedonia), s-a desfăşurat Olimpiada Internaţională de Limba Franceză, unde primul loc a fost ocupat de către Tiberiu Buruiană, elev, acum, în cls. a XI-a, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova. Am vorbit cu laureatul, un tânăr care s-a arătat dezinhibat total, foarte volubil şi care are planuri mari de viitor. “A fost o experienţă unică pentru mine, în cadrul concursului obţinând primul loc la proba scrisă, iar, împreună cu echipa, am fost pe cel de-al II-lea loc. Sincer, mă aşteptam la subiecte mai dificile, după prima probă fiind puţin dezamăgit, deoarece ştiam că puteam face mult mai bine. Toţi participanţii au fost foarte deschişi şi ne-am împărtăşit reciproc impresii şi experienţe personale, fiecare ţară venind cu specificul său “, a precizat Tiberiu.

Primit cu aplauze de către colegi

Tânărul a descoperit o adevarată pasiune pentru, în principal, Limba franceză, şi în general, pentru limbile străine. Orele lui de studiu, zilnic, nu sunt, aşa cum ar crede lumea, foarte multe, a făcut şi ceva sacrificii, în ceea ce priveşte tentaţiile adolescentine, dar ştie să se bucure de viaţă. “În cls. a IX-a, am participat la Olimpiada de Limba Franceză, am luat locul II, la faza judeţeană, dar nu m-am putut califica la “naţionale”, şi atunci am zis că vreau să ajung acolo. Nu numai că acest lucru s-a întâmplat, dar, iată, am ajuns şi la “internaţionale”. Mi-am ales franceza, deoarece o consider o limbă muzicală, însă este foarte grea. Este nevoie de studiu intens. Eu nu aloc un timp special de studiu, cel mai mult mă concentrez pe realizarea compunerilor, am mai sacrificat din plăceri, în timpul liber prefer să urmăresc, la televizor, sau să ascult la radio, programe în franceză. Am participat şi la Olimpiada de Limba Engleză, am obţinut calificarea la faza judeţeană, dar, în aceeaşi zi, era şi cea la franceză, aşa că am optat pentru cea din urmă şi nu am greşit. Trebuie să le mulţumesc, în afara familiei şi prietenilor, şi celor care m-au îndrumat – prof. Doina Riza (la clasă), prof. Marinela Coman, şi, chiar dacă ieşită la pensie, prof. Ortansa Dumitrescu. Cel mai mult, m-a bucurat felul în care am fost primit de colegi (lucru observat şi de noi, aceştia primindu-l cu aplauze în sala de clasă – n.r.)”, a mai spus Tiberiu.

Studiul limbilor străine – “dependenţă” pentru Tiberiu

Pentru el, studiul limbilor străine a devenit o obişnuinţă şi a devenit, dacă se poate spune aşa, în sensul pozitiv al cuvântului, dependent de ele. “Încerc să îmi diversific pregătirea, acum studiind şi japoneza şi am de gând să învăţ şi spaniola. Pentru viitor, nu m-am decis,  dar o voi face în foarte scurt timp. Pe primul plan ar fi să fiu profesor de franceză, însă m-am gândit şi alte două domenii: medicină şi IT. Pentru mine, prin studierea acestor limbi străine, se îmbină utilul cu plăcutul”.