Ucigaşul de la Malu Mare, arestat pentru 30 de zile

0
407

Procurorii şi poliţiştii craioveni au reuşit, în urma unei anchete complexe, să-l identifice pe autorul crimei de la Malu Mare. Este vorba despre Claudiu Vasile Stoica, de 38 de ani, din Craiova, consilier juridic la CET II Craiova, care a şi recunoscut comiterea faptei şi care, sâmbătă după-amiază, a fost arestat preventiv pe 30 de zile pentru omor calificat. Se pare că autorul a plănuit totul, pentru că de-a lungul timpului ar fi avut mai multe certuri cu victima, Ion Lucian Dinulescu, de 42 de ani, cu care a fost coleg la CET până de curând, din cauza unor sume de bani, aşa că joi l-a luat la pescuit şi l-a ucis cu mai multe lovituri de cuţit, aruncându-l în Jiu.

mortReamintim că pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitaţi joi seară, în jurul orei 18.30, pentru a scoate trupul unui bărbat observat de un trecător aproape de malul Jiului, în comuna Malu Mare. Ajunşi la faţa locului, pompierii au văzut că pe trupul neînsufleţit erau urme de violenţă, astfel că au anunţat Poliţia, la faţa locului ajungând poliţiştii din localitate, dar şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi specialişti criminalişti.

Bărbatul, care nu avea haine, prezenta multiple tăieturi, în mai multe zone ale corpului, inclusiv în zona gâtului şi a inimii, unele adânci, iar altele superficiale, dar şi o rană mare la unul din braţe, deasupra cotului. A durat ceva timp până s-a reuşit identificarea sa, stabilindu-se că este vorba despre Ion Lucian Dinulescu, de 42 de ani, din Craiova, însă nimeni nu ştia ce făcea şi cum ajunsese acolo, pentru că nu venise cu maşina sa. În aceste condiţii, potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, s-a format o echipă complexă de cercetare – poliţişti din Malu Mare, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi specialişti criminalişti –, care, sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a demarat cercetările în vederea prinderii autorului şi stabilirii circumstanţelor producerii faptei.

Camerele video amplasate pe raza comunei Malu Mare se pare că le-au fost într-adevăr de ajutor anchetatorilor, care au reuşit să-l identifice pe autor, Claudiu Vasile Stoica, de 38 de ani, din Craiova, consilier juridic la CET II Craiova. Bărbatul a fost ridicat vineri seară, a fost audiat de procurorul de caz şi a recunoscut comiterea faptei, astfel că pe numele său a fost emisă ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Se pare că Stoica, până de curând coleg cu Ion Alin Dinulescu la Complexul de Energie Termică (CET) II Craiova, avusese mai multe dispute cu cel din urmă, din cauza unor importante sume de bani şi, pentru că nu a văzut altă ieşire din situaţia în care ajunsese, s-a hotărât să-l ucidă pe Dinulescu. L-a invitat joi la o partidă de pescuit, la Malu Mare, şi, odată ajunşi pe malul Jiului, după ce Dinulescu s-a dezbrăcat rămânând doar în slip, l-a înjunghiat de mai multe ori şi a aruncat cadavrul în apă. A plecat cu maşina înapoi la Craiova, anchetatorii ridicându-l de la domiciliu.

puscarieÎn cursul zilei de sâmbătă, Claudiu Vasile Stoica a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la inculpatul Stoica Vasile Claudiu. În baza art. 226 cod pr. penală rap. la art. 223 alin. 2 C.pr.pen. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Stoica Vasile Claudiu, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 19.08.2017 până în data de 17.09.2017, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen. Dispune emiterea, de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Stoica Vasile Claudiu. Cu contestaţie în termen de 48 de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.08.2017”, după cum se arată în hotărârea instanţei.