Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vine joi în vizită în România

0
393
macron
Emmanuel Macron

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană. ”Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Vizita a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de preşedinţii României şi Franţei în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, ocazie cu care Macron a acceptat propunerea lui Iohannis de a continua dialogul la Bucureşti. În cadrul vizitei, preşedintele francez se va întâlni şi cu premierul Mihai Tudose.

Emmanuel Macron va solicita norme mai bune pentru lucrătorii francezi în condiţiile unei concurenţe neloiale a forţei de muncă din Europa de Est, în timpul unei vizite pe care o va efectua în regiune în perioada 23-25 august, a declarat, săptămâna trecută, un oficial francez, citat de Reuters.

Macron s-a angajat să ia măsuri pentru a contracara “dumpingul social” în Franţa, metodă prin care companiile folosesc forţă de muncă mai ieftină din statele mai sărace din Europa de Est şi ameninţă locurile de muncă ale lucrătorilor francezi.

Oficialul francez a declarat, sub protecţia anonimatului, că Emmanuel Macron va milita pentru reguli mai stricte privind piaţa muncii în timpul călătoriei sale în Austria, România şi Bulgaria, în perioada 23-25 august, când va purta discuţii şi cu premierii din Cehia şi Slovacia.