Județul Dolj este campion la atragerea de fonduri europene

0
470
Județul Dolj este campion la atragerea de fonduri europene, iar datele oficiale confirmă acest fapt. Cei mai mulți bani au venit prin cele 19 proiecte finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare și reprezintă peste 2,6 miliarde de lei. “Judetul nostru se află printre primele locuri pe țară la capitolul sume atrase și investite. Cele mai multe proiecte au fost finanțate prin Programul Operațional Regional, adică 262 proiecte cu o valoare ce depășește 2 miliarde de lei.  Banii au mers către investiții de importanță strategică pentru Dolj: dezvoltarea și modernizarea infrastructurii Aeroportului Internațional din Craiova, implementarea masterplanului de deșeuri, dar și pentru reabilitarea energetică a unor clădiri valoroase, achiziția de tramvaie, investiții în educație și sănătate și IT”, a explicat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Valoarea totală a sumelor care au fost atrase în județul Dolj, din fondurile disponibile în perioada 2014-2020, este de 5.396.847.298 de lei, reprezentând implementarea a 390 de proiecte.