Îşi doreau combustibil, dar s-au ales cu … altceva

0
458

Noaptea trecută, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Băilești a observat mai multe persoane care se aflau în incinta unei societăți din localitate și care păreau să sustragă combustibil din utilaje agricole. Astfel, polițiștii au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 58 de ani, toți din Băilești, care aveau în apropierea lor șapte recipiente de câte 20 de litri fiecare, în care se afla motorină. Întreaga cantitate de motorină a fost predată administratorului societății comerciale, iar în cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat.