Amenzi de 65.000 de lei, aplicate de poliţişti, pentru nerespectarea stării de alertă

0
448

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 La activităţile desfăşurate au participat peste 100 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, au fost verificate peste 80 de societăți comerciale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ de 65.000 de lei. Dintre acestea, 10 sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate în perioada 6-19 iulie a.c., de poliţiştii doljeni cu atribuţii pe linie rutieră, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au fost aplicate 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 35.000 de lei, 45 dintre acestea fiind aplicate conform Legii 55/2020. Acţiunile au vizat verificarea legalităţii transportului public de persoane şi respectarea măsurilor dispuse în această perioadă. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.