Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura între 25 octombrie şi 2 noiembrie a.c., perioadă în care publicul din Bucureşti va putea urmări mai multe spectacole din ţară şi din străinătate. Directorul artistic, criticul de teatru Marina Constantinescu – care preia, pentru a doua oară, conducerea evenimentului – anunţă selecţia oficială a actualei ediţii în exclusivitate pe noul site, www.fnt.ro, astăzi, la ora 12.00.
Încă din perioada primului său mandat (2005-2007), Marina Constantinescu a insistat asupra dezvoltării structurii Festivalului Naţional de Teatru (FNT), aşa încât, de atunci, acesta şi-a fixat durata de desfăşurare şi a câştigat componenta internaţională, importantă pentru un festival care, chiar dacă nu e competitiv, reprezintă spaţiul de întâlnire şi de dialog pentru creatorii care pot influenţa mişcări teatrale. Publicul din Bucureşti a putut urmări, în acea perioadă, spectacole din ţară şi din străinătate reunite în jurul temei centrale: „Regizorul”.
Festivalul Naţional de Teatru a câştigat în vizibilitate şi impact pentru că deschiderea internaţională a însemnat nu numai o reflectare pertinentă a fenomenului teatral românesc, cât, mai ales, contacte directe între creatori, producători, artişti, directori de festivaluri, care au generat diverse alte proiecte. După şapte ani, timp în care Festivalul Naţional de Teatru s-a deschis mult publicului şi a traversat crize financiare şi nu numai, evenimentul se pregăteşte pentru o nouă formă de dialog şi comunicare, sperând în vremuri mai bune şi mai darnice.
La această a 24-a ediție, festivalul îşi dezvoltă o platformă de comunicare modernă, prin noul site www.fnt.ro, care va disemina toate informaţiile despre eveniment prin reţelele sociale asociate: Facebook, Twitter, Youtube şi Pinterest. FNT a anunțat, recent, și parteneriatul cu Ziarul Metropolis (www.ziarulmetropolis.ro), cotidian cultural online editat de Teatrul Metropolis din Bucureşti, care va furniza conţinut editorial exclusiv pentru site.
Festivalul Naţional de Teatru este organizat de UNITER, Ministerul Culturii, Primăria municipiului Bucureşti şi ARCUB.
Naționalul craiovean, invitat cu trei spectacole
Pare-se că Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova va participa la ediția 2014 a Festivalului Național de Teatru de la București cu spectacolele „Familia Toth”, de Orkeny Istvan (regia: Bocsardi Laszlo) și „Profu’ de Religie”, de Mihaela Michailov (regia: Bobi Pricop). De asemenea, evenimentul se va încheia cu două reprezentații – pe 1 și 2 noiembrie – ale spectacolului „Rinocerii” de Eugene Ionesco, pus în scenă la Naționalul craiovean de reputatul regizor Robert Wilson, a cărui premieră a avut loc pe data de 2 iulie a.c.