Catastrofa aeriană în Ucraina: Cadavrele au fost luate de separatiștii proruși de la locul prăbușirii avionului

0
347

Trupurile neînsuflețite ale victimelor din avionul malaezian MH 17 – care s-a prăbuşit joi, în estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord, în timp ce efectua o cursă Amsterdam-Kuala Lumpur, – au fost luate ieri de la locul prăbușirii de către separatiștii proruși, care au pus condiții inacceptabile Kievului pentru a permite accesul experților internaționali, relata ieri AFP. Nici un cadavru nu mai era vizibil ieri dimineață la locul prăbușirii avionului, iar combatanții rebeli care îl păzeau, împiedicând accesul inspectorilor internaționali, păreau să-l fi părăsit, notează AFP, precizând că la fața locului domnea o mare confuzie. Un purtător de cuvânt militar din partea ucraineană a afirmat că autoritățile de la Kiev știu doar unde se află 38 de cadavre, care au fost transportate la un spital regional. OSCE a anunțat că observatorii săi au fost informați că 169 de cadavre au fost ridicate de la locul prăbușirii avionului malaezian, fiind plasate în vagoane frigorifice în așteptarea experților internaționali. Anterior, oficiali din misiunea OSCE au spus că observatorii au putut vedea saci cu cadavre în vagoanele frigorifice, dar nu au putut să le numere. În cursul dimineţii de ieri, guvernul ucrainean anunţase că a ajuns la un acord preliminar cu separatiștii proruși privind recuperarea cadavrelor de la locul prăbușirii avionului Malaysia Airlines, potrivit DPA. Separatiștii au menţionat că vor garanta securitatea inspectorilor internaționali la locul prăbușirii avionului malaezian, aflat sub controlul lor, dacă Kievul acceptă un armistițiu, fie şi temporar, în zonă. Sâmbătă, compania Malaysia Airlines a difuzat naţionalităţile tuturor celor 298 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 777 prăbuşit pe 17 iulie, cele mai multe victime, 192, fiind din Olanda, inclusiv o persoană cu dublă cetăţenie – olandeză şi americană. 44 dintre victime sunt din Malaezia, inclusiv 15 membri ai echipajului, 27 australieni, 12 indonezieni, 10 britanici (inclusiv un pasager care avea şi cetăţenie sud-africană), 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi, un cetăţean canadian (n.r. – este vorba de studentul român, care avea şi cetăţenie canadiană) şi un neo-zeelandez.

Departamentul local al Ministerului pentru situații de urgență din Donețk a anunțat, ieri, că s-au găsit 196 de cadavre la locul prăbușirii avionului malaezian, relatează Reuters și DPA. „Până la ora șapte a zilei de 20 iulie, în regiune Șahtarski, unde s-a prăbușit avionul Boeing 777, au fost găsite 196 de cadavre”, se menționează într-un comunicat, care precizează că în căutări sunt implicați și scafandri, întrucât în zonă se află și un rezervor. Lucrători feroviari, citați de Reuters, susțin că o parte din cadavrele de la locul prăbușirii avionului au fost încărcate ieri în vagoane frigorifice, într-o stație feroviară din orașul Torez. Vagoanele ar urma să fie trimise în direcția Ilovaisk, un oraș situat spre est, în apropierea graniței cu Rusia.

La locul accidentului este „haos total”

Statele Unite, Olanda, Australia, Germania şi Marea Britanie îndeamnă Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaezian, în estul Ucrainei, considerând inadmisibilă actuala situaţie, conform CNN. Premierul australian, Tony Abbott, a calificat, ieri, drept „haos total” situația de la locul prăbușirii avionului, adăugând că este îngrijorat de faptul că zona va continua să se degradeze, relatează AFP. Abbott s-a alăturat altor țări — SUA, Olanda și Malezia — în a solicita cooperarea Rusiei în ancheta asupra circumstanțelor în care s-a prăbușit avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, care transporta 298 de pasageri și membri ai echipajului și care a fost probabil doborât de o rachetă, joi, deasupra unei zone de conflict din Ucraina. Prioritatea este recuperarea trupurilor neînsuflețite, a adăugat șeful guvernului de la Canberra. „Dificultatea este că la locul prăbușirii este haos, haos total. Genul de lucruri care se fac de obicei la locul prăbușirii unui avion nu se fac acolo”, a spus Abbott la postul de televiziune australian ABC. Mai multe tentative de a deplasa oameni la fața locului au eșuat, din cauza conflictului care se derulează în regiunea apropiată de frontiera rusă, a indicat prim-ministrul. „Este deci absolut imperativ ca Australia să facă tot posibilul pentru a recupera trupurile neînsuflețite, pentru a se asigura că locul prăbușirii va fi conservat, că va avea loc o anchetă adevărată și că se face dreptate”, a mai spus Tony Abbott. „Rușii, așa cum am văzut în aceste ultime 48 de ore, încearcă să se spele pe mâini de toată această situație. Dar este imposibil să se spele pe mâini de ceva care s-a întâmplat într-un teritoriu controlat de ruși, și provocat în mod vizibil de indivizi susținuți de ruși, probabil cu armament furnizat de ruși”, crede Abbott.

Distrugerea dovezilor de către insurgenţi este un „act de trădare”

Șeful diplomației olandeze, Frans Timmermans, s-a declarat, la rândul său, „șocat” și „indignat” de modul în care au fost tratate rămășițele pământești ale victimelor. Malaezia a avertizat, de asemenea, că dovezi esenţiale în cazul prăbuşirii avionului au fost distruse de insurgenţi, considerând că acesta este un „act de trădare” faţă de cele 298 de persoane decedate. „Integritatea locului prăbuşirii a fost compromisă. Există informaţii că indicii esenţiale au fost distruse. Orice interferenţă asupra locului catastrofei riscă să afecteze întreaga anchetă”, a afirmat ministrul malaezian al Transporturilor, Liow Tiong Lai, care sâmbătă s-a deplasat în Ucraina.

Acuzaţii din toate părţile

Insurgenţi proruşi aflaţi în stare de ebrietate trăgeau, sâmbătă, focuri de armă în aer, blocând accesul experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaezian şi sustrăgeau obiecte ale pasagerilor decedaţi, au afirmat surse locale, citate de Kyiv Post. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a anunţat, sâmbătă, că echipele sale au reuşit să ajungă la locul prăbuşirii avionului, dar nu pot securiza perimetrul pentru că sunt oprite de separatişti. „Insurgenţii proruşi încearcă să distrugă, cu susţinerea Rusiei, dovezile acestei crime internaţionale”, a anunţat, la rândul său, guvernul de la Kiev, adăugând că „teroriştii au transportat 38 de victime la morga din Doneţk, unde specialişti care au un accent rus au anunţat că vor să efectueze autopsii. Teroriştii caută şi mijloace de transport de mare capacitate pentru transportarea fragmentelor fuselajului avionului în Rusia”.