Se joacă tare

Cu doar o săptămână înaintea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, societatea pare polarizată, deloc isteric însă, deocamdată, în pro-băsescieni funciari şi anti-băsescieni de circumstanţă, numeroşi şi deprimaţi. Forumurile sunt pline de mesaje de toate felurile, care mai de care mai partizane. Conjunctura externă pare mai de grabă defavorabilă şi s-a trudit, nu glumă, pentru boţirea imaginii ţării. Cei numeroşi sunt resentimentari, înclinaţi spre acreală şi amărăciune. Saturaţi de Traian Băsescu. Minoritarii rămân consecvenţi unui set de clişee talibane, unele de-a dreptul năstruşnice. Tema referendumului este încinsă: dislocarea lui Traian Băsescu prin vot popular pare posibilă, după ce s-a împotmolit în coabitarea cu USL, pe care a şi considerat-o, la un moment dat, imposibilă. Pentru a reveni ulterior asupra acestei aserţiuni. De altfel, preşedintele suspendat nu a fost nicicând partizanul armoniei, al negocierii în folosul stabilităţii politice şi instituţionale, cât adeptul zâzaniei şi conflictului deschis. Şi s-a ajuns unde ne aflăm. Pe o caniculă insuportabilă, agenda dezbaterii publice e încărcată la maximum, deloc lipsită de patetism şi spontaneitate. Se loveşte, iscusit şi precis, de o parte şi de cealaltă. Imaginea preşedintelui suspendat e realmente deteriorată şi ştie asta. Dar nu precupeţeşte nimic pentru a şubrezi şi frecventabilitatea adversarilor săi, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Loveşte şi sub centură, dar ce mai contează. Privită dinspre mitinguri, toată povestea este lipsită de nuanţe. Şi aşa şi este în realitate: laie sau bălaie. Orice proiect de durată depinde de deznodământul referendumului. La manipularea pedelisto-intelectuală se răspunde în rafale, inclusiv cu rezultatele recente ale unor audituri pe la diverse ministere, aflate până recent pe mâna unor miniştri PDL. Ultimele date vin de la Ministerul Economiei şi cifrele din rapoarte nu sună deloc liniştitor. În sensul că s-au cam ronţăit vârtos banii publici. Se încearcă acreditarea tezei că infracţiunile unora sunt echivalente cu prostiile celorlalţi. Şi mai avem o săptămână până la referendum. Ieri, Consiliul Naţional de Etică al Universităţii Bucureşti a anunţat că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Cu două zile înainte, Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică pronunţase verdictul conform căruia Ponta nu a plagiat şi teza sa de doctorat, susţinută public în 2003, respectă cerinţele academice din acea perioadă, fiind comparabile, din punctul de vedere al acestor cerinţe, cu alte teze de doctorat. În fine, cine să mai înţeleagă ceva. În mod normal, cei care vor ieşi la vot pe 29 iulie ar trebui să se gândească în ce măsură şi-a onorat Traian Băsescu promisiunea de a fi un preşedinte al tuturor românilor şi dacă a reuşit să fie un preşedinte mai performant în al doilea mandat decât în primul. Acuzaţiile aduse de adversarii săi politici ar trebui citite mai ales în această cheie. Oricum, nu poţi condamna la deriziune credinţa unei majorităţi. A fi corecţi cu Traian Băsescu, cum solicita, nu înseamnă a ţine cu el, înseamnă a fi corecţi cu noi înşine. Şi dacă ne rămâne ceva de făcut, care ne stă în putinţă, este să mergem la referendum.