Pasajul subteran se umflă văzând cu ochii

1
487

Proiectul subteran a fost desenat pentru o stradă care nu are deloc dimensiunea străzii “Arieş”. La o punere în oglindă a datelor din schiţe şi cele de la faţa locului, autorităţile au fost surprinse să constate că tunelul e un colos care creşte înghiţind proprietăţile oamenilor. După două exproprieri, municipalitatea se pregăteşte să facă faţă şi celei de-a treia. 

Pe  măsură ce lucrările avansează la pasajul subteran, autorităţile constată că intră în criză de spaţiu, investiţia devenind un gigant în raport cu strada. Aşa s-a întâmplat ieri, după ce au fost puse în oglindă datele tehnice, din documente, cu cele concrete, de la faţa locului. “Astăzi (n.r. – ieri) am avut o discuţie cu cei de la Direcţia de Proiecte şi Programe şi cu cei de la Urbanism pentru a vedea cum va arăta zona după schimbul de teren pe care urmează să-l facem acolo. Comparând datele din proiectul tehnic cu cele care au rezultat în urma măsurătorilor, am văzut că acestea nu bat. Mai mult, se poate trage concluzia că încă mai avem nevoie de spaţiu pentru a face această lucrare, ceea ce e foarte grav, pentru că nu e foarte uşor să găseşti o soluţie rapidă, aşa cum ne cer constructorii”, a declarat viceprimarul Florentin Tudor, care se ocupă de exproprierile de la pasaj.

Documentele pasajului sunt luate, din nou, la mână

Această constatare dă complet peste cap planurile autorităţilor locale, care se grăbesc să nu ţină în loc şantierul pentru a putea termina lucrarea la termen. Fiind vorba de o situaţie de ultimă oră, absolut neprevăzută, specialiştii din Primărie se vor întâlni la începutul săptămânii într-o altă şedinţă pentru a reface măsurătorile şi a compara din nou toate datele. “Luni vrem să luăm la mână toate datele pe care le avem, dar absolut toate. E foarte important să ştim cum stăm pe teren, pentru că, după câte se pare, proiectul acesta a fost făcut fără prea mare atenţie la datele din teren. S-au grăbit să dea drumul la lucrare, iar acum noi ne trezim că nu avem loc pe unde să săpăm tunelul, ceea ce e inadmisibil pentru un proiect care beneficiază de finanţare din fonduri europene, despre care se presupune că a fost întocmit cu maximă precizie”, a mai adăugat viceprimarul Craiovei.

Primăria Craiova a terminat rezervele de teren

Din primele verificări se pare că nu ar fi vorba de o suprafaţă foarte mare. Chiar şi aşa, autorităţile îşi fac griji întrucât chestiunea intră în probleme administrative mai complicate. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, dacă reiese că e nevoie de încă o bucată de teren, indiferent de dimensiune, municipalitatea nu mai deţine nici o rezervă în zonă pentru a-i propune proprietarului un schimb de teren avantajos. În cazul acesta, singura soluţie ar fi ca municipalitatea să meargă pe varianta despăgubirilor băneşti. În opinia autorităţilor, aceasta este o cale mai complicată deoarece, pe lângă procedurile legale parcurse, trebuie să se ajungă la o înţelegere şi cu proprietarii. Din experienţă, autorităţile spun că aceştia profită de faptul că proprietăţile lor au fost declarate zone de utilitate publică şi emit pretenţii financiare mari. Acest fapt nu avantajează deloc municipalitatea, care va trebui să suporte despăgubirile de la bugetul local.

Despăgubirile, plătite de la bugetul local

Pasajul subteran a fost proiectat să aibă o lungime de 405 metri, realizat în formă de tunel, cu bretele de acces. De la bun început, problema s-a pus în zona caselor de la intersecţia străzii “Arieş” cu strada “Eugeniu Carada”, porţiunea cu cea mai mică lărgime. Pentru a rezolva situaţia, proiectanţii au propus sacrificarea celor două imobile. Pentru că demolările au fost incluse în schiţele iniţiale, despăgubirile care au fost acordate proprietarilor – în sumă de peste 700.000 de euro – au fost date din finanţarea proiectului, adică din fonduri europene. Pe parcurs, constructorii s-au lovit de o altă problemă. Pentru a nu se apropia foarte mult de temelia Bisericii “Sf. Gheorghe-Vechi”, care se află în zonă, au cerut încă o fâşie de teren, pe care autorităţile au găsit-o şi pentru care se scriu acum documentele necesare. Următoarea expropriere care se anunţă acolo ar fi a treia, pe care municipalitatea trebuie să o gestioneze, iar lucrarea nu se apropie de final.

1 COMENTARIU

  1. Propun d-nei prmVasilescu ca la despagubiri,sa gasiti o solutie “tehnica”,sa-l includeti si pe Mititelu,care va ajutat cu voturi pentru alegerea ca primar.Deasemeni la echipa de fotbal,trebuie bani,bineinteles tot din buget,numai ca de aici “vi se trage”plecarea la pensie.Atentie,bugetul,NUMAI cu aprobarea CRAIOVENILOR,nu USL

Comments are closed.