Avem exclusivitate absolută a ştirii că a început, timid, secerişul orzului, la Urzicuţa şi Ciupercenii Noi, tatonări se făceau ieri la Ghidici şi Gherceşti, după cum ne încredinţa directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, Sorin Agapie. Şi dacă cerul se menţine senin şi soarele îşi arată generozitatea, în zilele următoare, lumea agriculturii doljene ar fi deplin mulţumită. Sunt de recoltat circa 32.000 hectare cultivate cu orz, preambul la secerişul grâului, pe cele 164.000 hectare, la care se adaugă şi suprafeţele destinate secarei şi triticalei. Mult mai reduse. Una din cele mai importante lucrări agricole ale anului, de când ne ştim, secerişul, cu simbolistica sa perenă, nu mai are nimic idilic. Din cauza „vremii urâte”, a ploilor sâcâitoare, nu se mai aude nici cântecul ciocârliei. Nimic nu mai stârneşte contemplare, cât îngrijorare. Se prefigurează o luptă contra cronometru, în care fiecare zi senină contează enorm. La dotarea existentă, şi mă refer la combinele de mare performanţă, de care dispun exploatările agricole, totul s-ar putea încheia grabnic. Frumosul se turteşte şi se modifică sub aspra presiune a necesităţii. Există părerea că vom avea, prin părţile locului, un an al grâului, dar previziunile urmează să se adeverească. Doljul contează, dacă mai interesează pe cineva, în producţia de grâu a ţării. E adevărat, un pesimism indus de ceea ce se întâmplă cu „tranzitul” îndelung discutat al produselor agricole de provenienţă ucrainiană, cu consecinţele de rigoare, alungă orice chef de viaţă alimentând nelinişti. Şi ce frumos arată de la o margine la alta a Doljului grâul. Ar fi existat suficiente motive de rotundă mulţumire a fermierilor, fiindcă grâul s-a întemeiat ca niciodată în anii din urmă. Şi cântecul despre seninătate era absolut posibil. Era perfect moral să facem asta. Dar dacă ridicăm ochii, simţim năvălind asupra pleoapelor lumina difuză a verii, ca pe o alarmă. Această poveste a pâinii, care indiferent de… context nu se mai ieftineşte, alimentează şi o indiferenţă, într-un fel firească. Altă dată grâul era un semn. Un merit. Avea lumina lui sfântă. E drept, noi orăşenii nu prea vorbim despre grâu. Preferăm produsele de panificaţie, nu puţine din cocă congelată… importată. Suntem deja în mijlocul verii, în cea mai lungă zi a anului, dar am început să uităm măsura vremii. Şi ca ritm, şi ca timp al muncii şi ca tot ce vreţi. În cea mai lungă zi a anului, câmpiei Doljului îi este dor de soare. Un dor, dacă putem spune aşa, fără margini. Cu rostul său, nerostit, de cei îndreptăţiţi să o facă.
