Remiză între Danemarca şi Australia

0
435

Primul meci al zilei la Mondialul din Rusia a fost Danemarca – Australia, în grupa C, la Samara. Nordicii, care câştigaseră primul meci, cu Peru, au deschis scorul repede, după o fază superbă, la finalul căreia Jorgensen i-a pasat cu călâiul lui Eriksen, iar acesta a luat mingea din urcare, impecabil. Jorgensen putea face 2-0, dar a ratat incredibil cu capul la centrarea lui Dalsgaard. După ce a a marcat unicul gol din meciul cu Peru, în care comis însă şi două penalty-uri, dar unul nu nu a fost dictat, iar altul a fost ratat, Poulsen a făcut henţ în careu şi în partida cu Australia. Deşi iniţial danezii scăpaseră de pedeapsă, spaniolul Mateu Lahoz fiind impasibil, henţul a fost văzut de VAR şi Mile Jedinak a transformat, aşa cum făcuse şi în jocul cu Franţa. În repriza a doua jocul a fost la fel de disputat, dar ocazii mari n-au mai apărut, riscurile fiind calculate.

Danemarca are 4 puncte din 2 meciuri, Australia numai unul. În celălalt meci al grupei, Franţa vs Peru.

Danemarca – Australia 1-1 (Eriksen 7 / Jedinak 38-pen.)

  • Danemarca: Schmeichel – Dalsgaard, Kjaer, Christensen, Larsen – Delaney, Schone, Eriksen – Y. Poulsen (Braithwaite 58), N. Jorgensen (Cornelius 69), Sisto. Antrenor: Age Hareide.
  • Australia: Ryan – Risdon, Sainsbury, Milligan, Behich – Jedinak, Mooy – Leckie, Rogic (82 Irvine), Kruse (Arzani 68) – Nabbout (Juric 75). Antrenor: Bert van Marwijk.