CM 2018: Suporteri-model

0
394

Dacă niște rătăciți fani englezi, prezenți la CM 2018, nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să imite salutul nazist, într-un bar din Volgograd (ex-Stalingrad), unde peste un milion de soldați sovietici și-au pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial, luptând contra trupelor germane, suporterii japonezi (la Sankt Petersburg) și senegalezi (la Moscova), după încheierea meciurilor echipelor lor, au colectat, în saci de plastic, toate resturile, constând în cutii de plastic și ambalaje de tot felul, pe care le risipiseră prin tribune. O practică pe care fanii „samurailor albaștri” o popularizaseră, cu patru ani în urmă, în Brazilia.