Studenţii liberali se implică în campania „Copiii nu sunt invizibili”

0
351

Zilele trecute, Cluburile Studențești Liberale (CSL) au participat la campania „Copiii nu sunt invizibili”, iniţiată de Antena 3, în colaborare cu Observator şi autorităţile locale din Giurgiu, în beneficiul copiilor fără acte de identitate. Claudia Benchescu, preşedinte CSL, Andrei Sîrbulescu, preşedinte CSL Bucureşti, Radu Surugiu, deputat PNL, şi Vasile Mustăţea, președinte Consiliului Județean Giurgiu, au luat parte la evenimentul organizat la Primăria municipiului Giurgiu.

Cei 80 de studenţii liberali prezenți la acțiune au ajutat la construirea unui Centru de zi prin cumpărarea unor cărămizi care vor fi utilizate la construcție. Fiecare cărămidă poartă, în mod simbolic, numele donatorului, ca simbol al implicării în acest proiect ambițios. Cu sprijinul campaniei „Copiii nu sunt invizibili”, la Giurgiu va fi construit un Centru de zi pentru copiii care nu au acte de identitate, ei neexistând, astfel, în nicio statistică oficială. În cadrul acestui Centru, copiii vor beneficia de servicii de educație şi îngrijire.

Claudia Benchescu, preşedinte CSL: «Ne-am mobilizat pentru a ne alătura campaniei „Copiii nu sunt invizibili”, deși suntem în plină sesiune, și sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alți cetățeni care să se implice în viața comunității. Această acțiune se înscrie într-un proiect mai amplu pe care l-am lansat în luna mai, „Eu schimb…”, ideea acestuia fiind că prin implicarea fiecăruia dintre noi putem reuși orice».

Vasile Mustăţea, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, şi-a declarat susţinerea pentru proiect: «Sunt alături de iniţiatorii acestui proiect şi îi felicit pe toți cei care se implică. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, voi iniția demersurile necesare pentru adoptarea unei hotărâri care să vină în sprijinul acestui proiect atât de necesar».

Deputatul Radu Surugiu: «Felicit iniţiativa colegilor mei din CSL acestei campanii. Am încredere că astfel de acțiuni vor stimula spiritul civic al românilor. Ca parlamentar, constat că în legislația din România sunt multe probleme pe care, prin astfel de acțiuni, le putem identifica şi soluționa punctual».