Craiovenii, provocaţi să sorteze gunoaiele

0
330

Timp de o lună, începând de pe 25 iunie şi până pe 28 iulie, craiovenii sunt antrenaţi într-o campanie naţională de colectare selectivă a gunoaielor. Campania se numeşte “Ai colectat, ai câştigat”, şi este organizată simult în mai multe oraşe importante din ţară, între care şi Craiova. Potrivit regulamentului de concurs, în această perioadă, craiovenii sunt aşteptaţi cu punctele de selectare a gunoaielor, amplasate în aproape toate cartierele şi reprezentate de cele trei containere colorate: albastru – pentru ambalajele din hârtie şi carton, galben – pentru materialele pastice şi PET-uri şi verde – pentru sticlă. Dacă la momentul colectării, îi vor găsi pe promoterii campaniei vor primi de la aceştia un tichet răzuibil, cu condiţia să aducă minim10 deşeuri de ambalaje. Pentru cei care locuiesc la case şi reciclează gunoiul selectiv în saci, aceştia pot să primească tichetul respectiv şi din partea angajaţilor SC Salubritate SRL Craiova, care face salubritarea, de regulă, în zona lor. Sub zona răzuibilă, tichetul va conţine un cod unic alfa-numeric de 8 caractere cu care participanţii pot să se înscrie în concurs – trimiţând un sms la numărul de telefon 1899 sau pe site-ul campaniei www.ColecteazaSelectiv.ro. Pe lângă premiile instant pe care le vor câştiga pe loc – constând în pixuri de carton reciclat, magneţi de frigider, fresbee, mingi de plajă, braţări reflectorizante, este pus în joc şi marele premiu, un autoturism Ford KA, în valoare de 43.708 lei.