„Pregătiţi-vă, atacurile vor fi cele mai murdare şi cele mai incorecte posibil”

0
345

Premierul Victor Ponta (foto) le-a cerut, ieri, miniştrilor, în şedinţa săptămânală de Guvern, să fie pregătiţi pentru „cele mai urâte şi murdare atacuri”, pe care nu şi le-au imaginat vreodată, făcând referire la acuzaţiile de plagiat lansate la adresa sa în revista britanică „Nature”. „Ştiaţi cu toţii că suntem într-un război cu cel şi cu cei cărora le-am luat puterea din mână în urmă cu o lună şi jumătate. Ştiaţi cu toţii că adversarii noştri nu vor folosi arme curate sau arme onorabile. Pregătiţi-vă, atacurile vor fi cele mai murdare şi cele mai incorecte posibil, pe care nu vi le-aţi fi putut imagina vreodată. Dar avem o sarcină foarte clară de la poporul român şi avem, în acelaşi timp, tot curajul necesar şi hotărârea de a trece peste armele murdare ale adversarului şi de a ne face datoria. Vă rog să realizaţi cu toţii, şi este un lucru pe care vi l-am spus de la prima noastră întâlnire, acolo, la sediul USL, noi suntem în prima linie a războiului cu sistemul care a guvernat România în ultimii ani şi a guvernat România prin şantaj, prin ameninţare, prin calomnii. O să fie răni, o să fie momente dificile, dar cred că putem trece împreună peste ele”, a declarat Ponta.