Aşa cum se înfăţişează lucrurile pe scena politică nu poţi rămâne decât buimac: politicienii PD-L susţin, fără şovăire, cel puţin declarativ, reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, în timp ce opoziţia, prin politicienii USL, nu este de acord în ruptul capului cu desfiinţarea celor 41 de judeţe şi comasarea acestora în 8 megajudeţe, identificate geografic, fără recursul la vreo denumire istorică. Este greu de admis, dacă nu imposibil, că partidul de guvernământ n-are oameni cu scaun la cap, capabili să gândească, să reflecteze, să aibă îndoieli, dincolo de pasiuni şi înfierbinţeală, asupra oportunităţii unui demers, exclusiv politic, care încearcă să consacre pripit o nouă formă de organizarte administrativ-teritorială. Păstrarea denumirii de „judeţ” la noile entităţi prevăzute se datorează doar prevederilor exprese din actuala Constituţie, altminteri s-ar fi instituit termenul de regiune, consacrat în Cartea comunitară a regionalizării, acceptat de Consiliul Europei, chiar dacă pentru români încă reverberează nefast ca unitate administrativ-teritorială introdusă prin Constituţia din 1948 şi, apoi, cea din 1952, când ţara se afla sub ocupaţie sovietică. De-a dreptul uluitor, dacă nu deprimant, este comportamentul unor parlamentari PDL din judeţe care ar urma să fie desfiinţate, prin comasare, ceea ce nu s-a mai pomenit pe pământul ăsta. Până şi pe vremea partidului unic, la împărţirea administrativ-teritorială din 1968, anunţată prin Constituţia din 1965, au existat discuţii aprinse, interminabile, mai mult decât riscante, privind regândirea formei de reîmpărţire administrativ-teritorială, alipirea Orşovei, de pildă, judeţului Mehedinţi, fiind o chestiune greu acceptată, ca să nu mai vorbim de neînfiinţarea judeţului Romanaţi. Ne-am oprit la aceste exemple, fiindcă le cunoaştem mai bine, dar la nivelul ţării au existat „baricadări în nervozitate comunistă”. Să admitem teza oficială: sistemul administrativ românesc trebuie modificat. S-a mai vorbit, dar cumpătat, de această intenţie, în guvernarea Adrian Năstase. Dar prin instituirea unor criterii economice, sociologice, istorice, menite să confere beneficii reale comunităţilor locale. Au existat puncte de vedere, opinii îndreptăţite ale unor istorici de valoare, cu forţă de convingere. Ori, prevăzuta comasare a judeţelor, considerată pompos reorganizare administrativ-teritorială, în afara unei dispute putere-opoziţie şi gâlceava cu iz revizionist, generată în zona Harghita-Covasna-Mureş, mergându-se până acolo încât preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat jurnaliştilor americani de la Associated Press că „maghiarii vor ieşi în stradă dacă forţează cineva dizolvarea comunităţii lor”, altceva n-a adus. Asta după ce simţul politic evoluat fusese probat, la o manieră europeană, nu numai prin aducerea UDMR la guvernare, dar şi prin încredinţarea ministerului Culturii lui Kelemen Hunor. În explicaţiile succinte oferite, premierul Emil Boc a invocat pseudocriterii, pseudoargumente, pseudologică, ocultând premeditat până şi prevederile exprese ale Legii 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie obligativitatea referendumului în cazul modificării limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor. Excesiv de mult se vorbeşte de faptul că întreg demersul depinde, exclusiv, de sprijinul sau non-sprijinul UDMR. Şi asta fiindcă parlamentarii PDL, UNPR, cei ai minorităţilor naţionale, anesteziaţi parcă, salută cu voioşie incredibilă, dacă nu bolnavă, gest fără precedent, desfiinţarea judeţelor din care provin. Aşa ceva mai rar. Şi, ne merităm soarta, cum se spune.
