Sub egida Institutului de Cercetări Socio-Umane din Craiova – C. S. Nicolăescu-Plopșor, al Academiei Române
SIMPOZIONUL NAȚIONAL
„IDENTITATE NAȚIONALĂ – IDENTITATE EUROPEANĂ”
Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova – C.S. Nicolăescu-Plopșor, al Academiei Române organizează, în perioada 23-24 mai a.c., simpozionul național „IDENTITATE NAȚIONALĂ – IDENTITATE EUROPEANĂ”. Parteneri: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, Centrul de Studii și Cercetări de Drept Privat „Ion Dogaru” și Consiliul Județean Dolj. Comitetul științific al simpozionului este girat de personalități din cadrul Academiei Române și al sistemului universitar, acad. Victor Spinei și acad. Dorina-Elena Rusu, prof. univ. dr. Elena Pîrvu, prof. univ. dr. Anca Ileana Dușcă fiind doar câteva dintre acestea.
Identitatea națională, concept complex în perioada actuală, capătă valențe și interpretări diferențiate, ținând cont de schimbările ce se prefigurează la orizont. Constructul european, pe de altă parte, nu este unul care să-l respingă pe cel național, ci are menirea de a asigura un summum de reglementări care să dea cea mai bună formă posibilă comunității europene în ansamblul său.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 23 mai 2024, începând cu ora 10.00, în sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj. După sesiunea în plen, moderată de prof. univ. dr. Sevastian Cercel și prof. univ. dr. Cezar Avram, lucrările manifestării științifice vor continua în aceeași zi, începând cu ora 15.00, și vineri, 24 mai a.c., în format online, în cadrul următoarelor secțiuni tematice:
- Individ și comunitate. Perspective etnologice și lingvistice
- Imagologia lumii românești în secolele XIX-XX
- Realități economice și tradiții juridice
- Oltenia – identitate și mobilate. Dimensiuni socio-culturale și politice
La această ediție a simpozionului vor susține prelegeri peste 60 de participanți, cercetători de profil variat, cadre universitare, arhiviști, muzeografi, doctoranzi de la mai multe instituții de profil din țară. Rolul institutului craiovean de a îmbrățișa preocupările enciclopedice se subsumează misiunii generale a forului tutelar – Academia Română – de a trata cu interes evenimentele care au loc în societatea românească. Organizatorii își exprimă speranța ca, prin lucrările ce vor fi prezentate în cadrul simpozionului, consolidarea identității naționale să fie un demers mereu dinamic, în acord cu cerințele dezvoltării și provocării comunitare, aducând plusul de valoare necesar mai bunei înțelegeri a ethosului intern.
Pentru mai multe detalii, a se vedea site-ul https://icsu.ro
Cercet. șt. III, dr. Anca Ceaușescu
Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova-
C.S. Nicolăescu-Plopșor