Cioloş: Vom lua măsuri pentru a evita contractele cu dedicaţie şi pentru un control al biocidelor

0
348

Premierul Dacian Cioloş a detaliat ieri măsurile pe care Guvernul le va lua pentru a rezolva situaţia infecţiilor nosocomiale, acestea incluzând noi norme de achiziţie şi un control mai strict al intrării şi menţinerii pe piaţă a biocidelor.Ciolos1

         Şefului Executivului a prezentat public, după ce i-a predat mandatul noului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, paşii următori ai Guvernului. Astfel, prima măsură vizează reglementări privind intrarea pe piaţă a biocidelor şi menţinerea lor. ”Venim cu exigenţe noi”, a spus Cioloş, precizând că măsura are ca scop evitarea situaţiilor în care un produs, odată intrat pe piaţă, nu mai este verificat ani de zile. Tot în legătură cu produsele biocide, Cioloş a anunţat că Guvernul va lua măsuri pentru a evita ”contracte dedicate, cum a fost cazul până acum”. El a precizat că vor fi adoptate noi norme de achiziţie – contracte standardizate.

        Un alt pachet de măsuri este legat de modul în care se fac dezinfecţiile în spitale – implementarea unor proceduri şi norme, plus un control al eficacităţii implementării lor. Premierul a vorbit, de asemenea, şi despre demersuri de încurajare a spitalelor să raporteze infecţiile nosocomiale. ”Am explicat şi celor din conducerea Ministerului faptul că după o analiză pe care mi-am făcut-o în aceste zile am hotărât să propun la conducerea Ministerului pe cineva care nu vine din sistem, dar care cunoaşte suficient sistemul şi în ideea că va reuşi să recâştige încredere cetăţenilor, a pacienţilor şi a cetăţenilor în general în faptul că sistemul de sănătate poate să fie sprijinit să evolueze în sens bun, în sensul aşteptat de cetăţeni şi de contribuabili. I-am spus că nu aştept să venim cu o reformă profundă a sistemului de sănătate, în câteva luni de zile asta nu se poate face, dar se discută deja de câţiva ani de reforme în sănătate care au fost făcute şi lăsate deoparte. Cred că avem suficientă materie, să spunem aşa, pentru a putea defini în următoarele luni câteva măsuri care să eficientizeze funcţionarea sistemului, să redea încrederea tuturor oamenilor oneşti şi sunt mulţi oameni oneşti în sistemul de sănătate, să le redea încrederea că se poate lucra în mod profesionist, măsuri care să ducă la controlul şi la eficientizarea utilizării banului public şi a fondurilor la CNAS, dar şi orice alte proiecte de investiţii care se fac în sistemul de sănătate”, a explicat premierul. ”Nu înseamnă că lăsăm educaţia deoparte, va fi următoarea prioritate”, a subliniat el.