Recital susţinut la Craiova de pianistul Nicolae Dumitru, în cadrul turneului naţional „ConCerto!”

0
407

Pianistul şi profesorul bucureştean Nicolae Dumitru revine pe scena Filarmonicii „Oltenia” din Craiova cu prilejul a două evenimente muzicale, ambele desfăşurate în cadrul turneului naţional „ConCerto!”, în parteneriat cu Asociaţia „Concerto”. Primul a fost recitalul-lecţie pentru tineri susţinut ieri, la care au participat aproape 200 de elevi de la Şcolile Gimnaziale nr. 21 „Gheorghe Ţiţeica” şi nr. 22 „Mircea Eliade”, Liceul de Arte „Marin Sorescu” şi Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu”. Astă-seară, de la ora 19.00, Nicolae Dumitru aşteaptă publicul la recitalul „Patimile după Bach”. Repertoriul este constituit din creaţii de Alessandro Marcello – Johann Sebastian Bach (Concertul în Re minor – transcripţie pentru clavecin a Concertului pentru oboi şi orchestră de Al. Marcello), Franz Liszt (Variaţiuni pe tema coralului „Weinen, Klagen, Sorgen, Zagen” de J. S. Bach) şi Serghei Rahmaninov (Preludiu, Gavotte şi Gigue după Partita în Mi major pentru vioară solo de J.S. Bach).

Muzicianul Nicolae Dumitru se adresează publicului craiovean cu un recital dedicat creaţiei lui Johann Sebastian Bach. Ineditul constă în faptul că muzicianul nu oferă iubitorilor muzicii un recital tradiţional de pian, ci un adevărat monospectacol, intitulat „Patimile după Bach”. Este un spectacol deja probat la Teatrul ACT din Bucureşti, unde se desfăşoară cu succes de două stagiuni, constând în alternarea momentelor de interpretare pianistică cu minieseuri-expuneri de improvizaţie liberă, inspirate de tematica pieselor interpretate.

Este un prim experiment de acest gen din România, concretizat într-un proiect naţional ce cuprinde 15 oraşe filarmonice şi centre culturale. Reunit sub genericul „ConCerto!”, proiectul este sponsorizat de Raiffeisen Bank România, una dintre corporaţiile foarte active în domeniul social şi, mai ales, cultural. «Cuprinzând evenimente educaţionale pentru elevi de liceu şi studenţi, precum şi recitaluri de stagiune, proiectul „ConCerto!” este menit să stabilească o punte de comunicare între artist şi ascultător, o bază ideatică prin care tinerii să găsească, poate, drumul spre sala de concerte», spun organizatorii.

Născut la Bucureşti, în 1968, pianistul Nicolae Dumitru a debutat în 1987 pe scena Ateneului Român. După ce a beneficiat de îndrumarea profesională a maestrului Dan Mizrahy, în 1990 a primit o bursă la Colegiul de Muzică „Gnessin” din Moscova. A studiat aici până în anul 1993, când a devenit student al Academiei de Muzică „Gnessin”, tot în calitate de beneficiar al unei burse pe care i-a acordat-o statul român. După absolvirea studiilor universitare (promoţia 1998), a parcurs încă trei ani de studii aprofundate. Ca solist, a concertat în compania Filarmonicii de Stat din Moscova, la Filarmonicile din Omsk şi Belgorod, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” – Chişinău, Filarmonica „George Enescu” şi Orchestra Naţională Radio – Bucureşti, precum şi alături de majoritatea orchestrelor filarmonice din România. Repertoriul său cuprinde atât capodopere ale creaţiei concertante dedicate pianului, cât şi lucrări mai puţin cunoscute sau foarte rar cântate.