Simbolistica unei manifestări anticapitaliste la Frankfurt

Frankfurt nu este singurul centru financiar al Germaniei, ci este şi unul dintre cele mai scumpe oraşe de peste Rihn. Alegerea sa, sâmbătă, 19 mai a.c., ca loc de desfăşurare a unei mari manifestaţii, care a strâns circa 20.000 de persoane – potrivit poliţiei şi 25.000 – potrivit organizatorilor, pentru a denunţa regimul de austeritate din Europa, dar şi din Germania, şi a solicita abandonarea unor politici privilegiate doar sectorului financiar, nu şi populaţiei, n-a fost un hazard. Mai mult, manifestanţii doreau să se oprească în faţa sediului Băncii Central Europene (BCE), simbolul derivei economice a UE, decizie contramandată în ultimul moment de autorităţile locale, pe motivul riscului ridicat, spune multe. Purtând drapele negre sau ale Verzilor germani, manifestanţii au protestat împotriva „politicii europene, dar şi germane de austeritate”. Grecia şi Portugalia nu se mai pot împrumuta, deja, pe pieţele financiare. În această situaţie, ele pot împrumuta doar de la FMI, sau fonduri europene. Dar, în ambele cazuri, Germania dispune de dreptul de veto. Rebotezat „Bankfurt”, Frankfurt a adunat în special tineri veniţi din numeroase oraşe ale Germaniei, dar şi din Franţa, Italia, Spania, România sau Slovenia, revendicându-se unor grupuri sau asociaţii anticapitaliste, anarhiste şi automiste, spre a clama o solidaritate internaţională. Pentru organizatorii acestei adunări anticapitaliste, întinsă pe durata a patru zile în capitala financiară a Germaniei, esenţial este ca politica de creştere economică să prevaleze celei de austeritate. De altfel, recentele rezultate ale alegerilor din Rhenania de Nord-Westfalia confirmă masivele probleme de legitimitate ale proiectului de dezvoltare economică bazat în exclusivitate pe adoptarea măsurilor de austeritate, care pare să-şi fi atins limitele naturale. Arborându-se, în semn de solidaritate, inclusiv drapelul grec, s-a dat un semnal. E drept, îngrijorător, fiindcă în Grecia vor fi repetate alegerile parlamentare în 17 iunie a.c. şi, după toate sondajele, nici PASOK, nici Noua Democraţie, partidele de tradiţie, care au cultivat “propria clientelă”, nu întrunesc intenţii de vot notabile. Şi în ofensivă se află partidele „anti-austeritate”, în frunte cu Syriza (stânga radicală), condus de Alexis Tsipras. Ce ar trebui înţeles din toate acestea? La care se adaugă „marea schimbare” din Franţa. Nimic altceva decât că actuala putere, degajată de USL, trebuie să vină, cu prudenţă, în întâmpinarea oamenilor. Guvernarea sa „de probă”, până la alegerile parlamentare din toamnă, este un test major. De o covârşitoare importanţă. Iar un eventual eşec, o dezamăgire n-ar însemna, aşa cum îşi imaginează trompetele PDL, revenirea lor la putere, ci cu totul altceva: undă verde unor formaţiuni politice populiste de-a dreptul şi nu numai. Democrat-liberalii nu se vor întâlni prea curând cu intenţia de vot a populaţiei în parametrii alegerilor legislative din 2008, când au adus, „pentru departajare”, vreo trei mandate parlamentare din afară. A nu înţelege această realitate în deplină osmoză cu cea europeană e o gravă eroare. Politicile sociale consistente nu sunt incompatibile cu creşterea economică, pe care, de altfel, austeritatea nu a reuşit să o genereze. Iar faptul că în multe state europene reorientarea către mesajul stângii prevalează, prefigurează deja potenţiale schimbări politice importante în domeniile social şi economic din Europa.