“Sărbători în siguranţă!”, acţiune desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj

0
376
În perioada  11- 28 aprilie 2022, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj desfășoară o campanie de prevenire a victimizării persoanelor ”Sărbători în siguranță”!
Campania are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate atât pe perioada vacanței școlare cât și în contextul pregătirii și petrecerii Sfintelor Sărbători. Pentru evitarea unor situații victimale la care pot fi expuși cetățenii în acestă perioadă, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități informativ-preventive în spații publice intens circulate (piețe, centre comerciale), locuri de joacă, parcuri, zona lăcașurilor de cult, etc. Prin astfel de activități, polițiștii doresc să atragă atenția cetățenilor asupra unor pași simpli care sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi, care ne pot ajuta să evităm situațiile neplăcute și să ne petrecem sărbătorile în siguranță.
Atenţie la vânzări-cumpărări pe internet!!
 Atenție la ”ofertele bombă”! Dacă ceva pare prea bun ca să fie adevărat, atunci chiar nu este!
 Nu oferiți datele cardului bancar!
 Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute!
Locuinţa e în siguranţă?
 Încuiaţi uşa, chiar dacă sunteţi acasă!
 Nu permiteţi, sub niciun motiv, accesul persoanelor necunoscute în curte sau locuinţă!
 Nu faceţi publică plecarea de acasă!
Atenţie la genţi, buzunare!
 Nu păstrați banii sau telefonul în buzunarele exterioare ale vestimentației!
 Poziționați geanta sau borseta în fața dumneavoastră!
 Nu țineți niciodată portmoneele sau gențile în coșurile sau plasele de cumpărături!
 Nu luaţi sume mari de bani la dumneavoastră!
 Când mergeţi la cumpărături, manevraţi banii în interiorul genții!
Protejaţi maşina!
 Nu lăsați bani/ bunuri de valoare în maşină, la vedere, chiar dacă lipsiți puțin timp!
 Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute!
Alcoolul în exces….risc crescut de tragedii!
 Nu lăsaţi alcoolul să vă strice sărbătorile, evitaţi excesul! Se nasc foarte uşor conflicte, dar puteţi şi deveni mult mai uşor victima diverselor infracţiuni sau accidentelor rutiere!