Numărul de cazuri noi de infecții cu coronavirus înregistrate în România a scăzut cu 10,5% în ultima săptămână (13-19 aprilie) comparativ cu săptămâna precedentă, arată Institutul Național de Sănătate Publică.
Peste jumătate dintre decese (52,5%) s-au înregistrat în 4 județe – Suceava, Hunedoara, Arad și Mureș – și în București. De asemenea, aproape 3 sferturi dintre decese (71,6%) au fost la persoane cu vârsta de peste 60 de ani, iar 64,3% dintre decese au fost în rândul bărbaților.