Cursuri online de limba germană organizate de Biblioteca Județeană

0
752

              Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul unei noi acțiuni, care face parte din proiectul „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă.”, proiect implementat la începutul perioadei de izolare socială.

               Astfel, începând de miercuri, 22 aprilie 2020, reprezentanții bibliotecii din Craiova vin în sprijinul utilizatorilor care doresc să învețe limba germană prin oferirea unor lecții online, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Lecțiile vor fi concepute și pregătite de către colega noastră, Adela Calotă. 

               Lecțiile pentru adulți vor avea frecvență săptămânală și vor fi postate pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în fiecare zi de miercuri, la ora 14.00. Cei mici sunt așteptați și ei la cursurile de limba germană, care vor fi postate pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” în fiecare zi de sămbătă, la ora 11.00. 

               Această nouă activitate se dorește, asemenea celorlalte activități implementate în cadrul proiectului „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă.”, o alternativă online la programele educaționale oferite în mod constant de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.