Sărbătoare publică, celebrată, an de an, pe 21 martie, instituită prin lege, Ziua Olteniei are simbolistica ei particulară. Aducem, azi, un omagiu înaintașilor noștri, oștirii de revoluționari și panduri conduse de Tudor, care, la 21 martie 1821, intra în București. Oltenia, patria Basarabilor, a fost leagănul neamului nostru. De aici a venit întotdeauna redeșteptarea, scria Dumitru Drăghicescu în “Psihologia poporului român”. Un bilanț, aproape exhaustiv, al contribuției oltenești la cultura românească îl făcea Petre Pandrea, în cartea sa “Portrete și controverse”.
Noi suntem olteni și peste acest destin nu se poate trece. Aici e patria lui Tudor Arghezi, a lui Constantin Rădulescu Motru, a Elvirei Popescu, a lui Alexandru Macedonski, a lui Constantin Brâncuși și a atâtor altor “duși”.
Dacă ar fi să ne alegem blazonul, ar trebui să ne oprim la cobiliță și alături de ea să punem pasărea măiastră a lui Brâncuși. 500 de copii din toate cele 5 judeţe ale Olteniei, îmbrăcaţi în portul popular specific zonei lor s-au prezentat la prima ediţie a Festivalului costumului popular oltenesc. Suita de manifestări dedicate Zilei Olteniei a fost una largă. În cunoscutul câtec popular “M-a făcut mama oltean”, cu elementele clare imagologice, atât de port cât şi de temperament, ni se reamintesc trăsături definitorii ale “olteanului”. “Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine / Cin’ se ia cu mine rău, să-l ferească Dumnezeu / Că sunt şarpe de dudău, de-l galben de muşcă rău, măi Leano“.
La o astfel de sărbătoare nu putem decât să ne amintim şi niște versuri, potrivite, chiar prozaice, năzuim noi, ale bardului de la Bârca: “Oltenași, să fim uniți/Că noi am trecut de Leeds”.
Un liant indestructibil, la care ar trebui să nu renunțăm niciodată.
