Douăzeci de ani de la declanşarea bombardamentelor NATO în fosta Iugoslavie

0
464

În urmă cu 20 de ani, la 24 martie 1999, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a lansat o campanie de bombardamente aeriene împotriva Iugoslaviei, pentru a pune capăt represiunii împotriva albanezilor kosovari, o premieră împotriva unui stat suveran în cei 50 de ani de existenţă a Alianţei, relatează joi AFP.

Kosovo, provincie sudică a Serbiei, populată în proporţie de 90% de albanezi, era la acea vreme scena unor confruntări între forţele regimului naţionalist sârb al lui Slobodan Milosevic şi gherila secesionistă. Acest război urma să se soldeze în final cu circa 13.000 de morţi, în principal albanezi, şi sute de mii refugiaţi. (Agerpres)