Rocha, blestemul lui „Flocea”

0
51

Jucătorul din Capul Verde a făcut un un meci modest, dar a marcat din nou împotriva Timişoarei, aducând un succes important Craiovei în lupta pentru evitarea retrogradării

Coordonatele primei reprize a meciului dintre Craiova şi Timişoara au fost anticipate de Mogoşanu şi Florin Marin. „Vom întâlni o defensivă aglomerată şi trebuie să fim isteţi pentru a o desface” spunea tehnicianul oltenilor, omologul său afirmând că e important să nu piardă în Bănie.

Aşadar, ca şi în precedenta vizită la Craiova, trupa lui „Flocea” s-a baricadat vârtos, lăsând eventuala apariţie ofensivă în seama sclipirii lui Zicu, acesta fiind însă invizibil în prima parte. Alb-albaştrii s-au apropiat cât au putut de careul advers, dar de acolo puteau aştepta ceva doar de la Ivan. Măzărache a fost paravanul pentru ocaziile oltenilor, iar cea mai importantă i-a aparţinut lui Ivan, şut în bară din unghi, după o cursă vijelioasă pe stânga. Dacă la Chiajna, Mogoşanu şi-a folosit în benzi ambii fundaşi dreapta din lot, Achim şi Dumitraş, contra bănăţenilor niciunul n-a mai fost titular, banda fiind asigurată de stoperul Popov. Revenit titular după suspendarea de o etapă primită din partea propriului club, Vătăjelu s-a lovit de alt ghinion, accidentându-se după doar 20 de minute de joc.

Startul părţii secunde a adus două ocazii ale a oaspeţilor de a deschide scorul, Javi Hernandez şi Elek fiind blocaţi de Straton. Cu Băluţă şi Nuno Rocha inexistenţi, Craiova s-a împotmolit în acţiunile ofensive undeva la 25 de metri de poarta adversă. În schimb, după introducerea vitezistului Bărbuţ în locul supraponderalului Zicu, Timişoara a emis pretenţii pe contraatac. Ovidiu Popescu a avut cea mai mare ocazie a bănăţeinilor, nimerind transversala. Ocazia s-a răzbunat când bara lui Straton încă mai tremura. Ivan a demarat pe stânga, i-a pasat lui Măzărache, iar acesta l-a pus pe Nuno Rocha în imposibilitatea de a rata, de la 2 metri de poarta goală.

Pe final, Bărbuţ a fost lansat de două ori singur cu Straton de adversarul Bancu, dar prima dată n-a prins spaţiul porţii, iar în prelungiri Iliev l-a oprit cu preţul eliminării.

Universitatea Craiova – ACS Poli Timişoara 1-0

A marcat: Nuno Rocha 70.

Stadion: „Extensiv”, spectatori: 2.000.

Universitatea Craiova: Straton 8 – Popov 7, Iliev 6, Acka 7, Vătăjelu 5 (20 Băluţă 4, 89 Herghelegiu) – Ivan 7, Madson 6, Zlatinski 7, Bancu 6 – Nuno Rocha 6, Măzărache 8 (79 Izvoranu). Antrenor: Daniel Mogoşanu.

ACS Poli Timişoara: Strauss 6 – Belu  5(67 Suarez) 6,   Torres 6, Scutaru 6, D. Popescu 6 – Llorente 6, Melinte 6 – O. Popescu 7 (79 Pedro Henrique), Javi Hernandez 7, Zicu 4 (46 Bărbuţ) 7 – Elek 6. Antrenor: Florin Marin.

Emilinat: Iliev 90.