Tânără doljeancă decedată în accident la Cerăt

0
552

O doljeancă de 32 de ani şi-a pierdut viaţa într-un grav accident petrecut joi seara în comuna Cerăt. Doi copii, o fetiţă de 5 ani şi un băiat 16 ani, au fost răniţi, dar şi şoferul maşinii în care se aflau cu toţii, cetăţean italian, a suferit răni, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Poliţiştii spun că, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul alunecos, şoferul a intrat cu maşina într-un cap de pod din beton, apoi s-a răsturnat.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, joi seară, în jurul orei 21.00, pe DJ 561, la km 26+600, în localitatea Cerăt, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, iar alte trei persoane au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că Abderrahman Ben Othman, de 45 de ani, cetăţean italian, în timp ce conducea un autoturism BMW pe DJ 561, către comuna Goicea, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed şi alunecos în urma precipitaţiilor căzute, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a lovit un cap de pod de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului, Sorinela Burnea, de 32 de ani, din comuna Goicea, a decedat, medicii de pe ambulanţa ajunsă la faţa locului neputând să mai facă nimic pentru ea. În plus, Sara B.O., de 5 ani, fiica şoferului, tot cetăţean italian, Daniel B., de 16 ani, din comuna Goicea, fiul femeii, ambii pasageri în autoturism, precum şi conducătorul auto, au suferit răni uşoare, după cum spun poliţiştii, şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care nu a indicat prezenţa alcoolului, şi i s-au prelevat probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Pieton băut, accidentat pe strada Caracal

Tot joi seara, în jurul orei 19.30, pe strada „Caracal”, din Craiova, un pieton băut zdravăn a fost accidentat în timp ce traversa neregulamentar. Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit faptul că Marinică Lungu, de 43 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Cielo pe strada „Caracal”, în zona complexului comercial Bănie, l-a accidentat pe Ionel Ţepeş, de 44 de ani, tot din Craiova, care traversa strada neregulamentar. În urma testării alcoolscopice a celor doi s-a stabilit faptul că şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce în cazul lui Ionel Ţepeş aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a refuzat să fie transportat la spital.

„Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a mai precizat subcomisar Alin Apostol.