Ziua Internaţională a Teatrelor de Păpuşi şi Marionete

0
565

Teatrele de animaţie din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ziua Internaţională a Teatrelor de Păpuşi şi Marionete. Evenimentul este celebrat şi în România, împreună cu Uniunea Internaţională a Artiştilor Marionetişti. La Craiova, este marcat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” prin reprezentația, la sediul său din Calea București nr. 56, începând cu ora 10.00, a spectacolului „Prințul Broască” – regia Todor Valov, scenariul Veselin Boidev, după povestea Fraţilor Grimm.

Ziua festivă de 21 martie reprezintă o ocazie de a focaliza atenţia comunităţii artistice internaţionale, a tuturor instituţiilor şi a publicului, în general, asupra marionetei, a creativităţii şi inventivităţii ei. Ziua Teatrelor de Păpuşi şi Marionete a început să fie sărbătorită în urma deciziei Consiliului General UNIMA (Organizaţia Mondială a Marionetiştilor), reunit în iunie 2002, la Atlanta. A fost marcată, pentru prima dată, în India, în anul 2003, acum devenind o tradiţie ca instituţiile de gen din întreaga lume să o celebreze prin diverse manifestări culturale.

Uniunea Internațională a Artiștilor Marionetiști l-a desemnat în anul 2014 pe maestrul argentinian Eduardo Di Mauro (n. aprilie 1928, în Cordoba – Argentina), în prezent stabilit în Venezuela, să transmită lumii mesajul Zilei Internaționale a Marionetiștilor. Este primul mesaj scris de un latino-american și va fi prezentat ca introducere la Reuniunea consilierilor UNIMA, ce va avea loc în perioada 22-24 aprilie, la Varadero, în Cuba. „Păpușarii pot, ar trebui să fie capabili să le inspire creativitatea cu ajutorul lecturii, studiului, cercetării și experimentării de noi forme prin care să caute frumusețea și armonia în narațiunea scenică, neuitând nici o clipă că teatrul de marionete include compromisul”, scrie Eduardo Di Mauro în mesajul său.

„Marionetiști din lumea întreagă, haideți să înfruntăm cruzimea, inegalitatea și nedreptatea. Folosind varietatea de tehnici și estetici pentru a da formă acestei expresive personalități care este păpușa și adăugând și cuvinte incendiare să arătăm cu degetul cum acești tineri, considerați ca lipsiți de ambiție, se luptă pentru o lume mai bună și mult mai umană”, îndeamnă acesta.

Ieri, în întreaga lume s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, celebrată sub egida ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret), iar peste o săptămână, mai precis pe 27 martie (data deschiderii stagiunii la Teatrul Naţiunilor din Paris), va fi marcată Ziua Mondială a Teatrului.