Premierul Australiei, Tony Abbott, a anunţat ieri că două obiecte „posibil legate” de zborul MH370, al companiei Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu 12 zile (pe 8 martie), au fost observate prin satelit. Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA) a primit informaţii „noi şi credibile” despre „obiecte care ar putea fi posibil legate de căutările” avionului Boeing 777, a declarat premierul australian în faţa Parlamentului. Imediat, un avion a fost trimis pentru a examina mai îndeaproape obiectele detectate, iar alte trei aparate îl vor urma. De asemenea, o navă norvegiană, Sankt Petersburg, a ajuns în zona Oceanului Indian, după cum a anunţat armatorul Höegh Autoliners. „Nava a ajuns la faţa locului pentru a participa la căutări”, a menţionat pentru AFP Cecilie Moe, o purtătoare de cuvânt a companiei norvegiene. Premierul australian nu a precizat locul în care cele două obiecte au fost detectate, însă Australia efectuează căutări în sudul Oceanului Indian. Tony Abbott a avertizat însă că nu ar trebui să se tragă concluzii pripite. „Trebuie să ţinem cont de faptul că localizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilă şi ar putea să indice că acestea nu sunt legate de zborul MH370”, a spus el. Unul dintre cele doua obiecte măsoară 24 de metri, au anunţat ieri autorităţile australiene. „Obiectele sunt relativ uşoare. Sunt obiecte de o anumită dimensiune, probabil în apă, plonjând la suprafaţă şi urcând” intermitent, a declarat un oficial din cadrul Autorităţii australiene de securitate maritimă (AMSA), John Young. „Cel mai mare (dintre cele două obiecte) este de 24 de metri. Celălalt este mai mic”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă. Malayezia a apreciat drept „credibilă” pista privind descoperirea unor posibile fragmente ale Boiengului 777 în sudul Oceanului Indian. „Avem în acest moment o pistă credibilă”, a explicat ministrul malayezian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, într-o conferinţă de presă.
Acasă Actualitate Actualitate externă Două obiecte „posibil legate” de zborul Malaysia Airlines au fost observate prin...