Concert vocal-simfonic extraordinar, sub bagheta dirijorală a olandezului Theo Wolters

0
404

Membru al prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra și asistent al lui Mariss Jansons la celebra orchestră din Amsterdam între anii 2004-2012, Theo Wolters (Olanda) revine la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, într-un concert vocal-simfonic extraordinar, care are loc astă-seară, începând cu ora 19.00. Solistele serii sunt Teresa Beldi, cu al său violoncel francez ce datează din secolul al XIX-lea, pe care cântă de la începutul anului 2011, și mezzosoprana Ramona Bolojan, cu o carieră solistică începută anul trecut pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. De asemenea, își dă concursul Corala Academică a Filarmonicii craiovene (maestru de cor: Manuela Enache). Programul cuprinde Uvertura operei „Euryanthe” de Carl Maria von Weber, Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru violoncel şi orchestră, op. 107 de Dmitri Şostakovici, Cantata „Alexandr Nevski”, op. 78 (pentru mezzosoprană, cor şi orchestră) de Serghei Prokofiev. Biletele costă 20 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii le pot achiziționa cu 15 lei.

Theo Wolters s-a născut la Melick, oraş din sudul Olandei, în anul 1955, și a studiat la Conservatorul din Maastricht, la clasa renumitului trompetist Wim Groot, fost prim-trompetist al Royal Concertgebouw Orchestra. Înainte de a-şi termina studiile, fusese deja angajat ca prim-trompetist la Overrijsels Philharmonisch din Enschede (Olanda) şi la Filarmonica din Essen (Germania), în perioada 1975-1979. Din anul 1979 a devenit membru al prestigioasei Royal Concertgebouw Orchestra, în cadrul căreia a lucrat şi a participat la sesiuni de înregistrări audio-video, alături de cei mai mari dirijori ai momentului: Leonard Bernstein, Bernard Haitink, Carlos Kleiber, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt şi Mariss Jansons. În paralel cu activitatea instrumentală şi orchestrală, Theo Wolters a studiat dirijatul sub îndrumarea lui Pieter Stalmeier şi Roberto Benzi. Între anii 2004-2012 a fost asistentul lui Mariss Jansons la celebra orchestră din Amsterdam. Ca dirijor invitat a mai susţinut un concert la Filarmonica „Oltenia” în septembrie 2013.

Născută în anul 1993 la Hamburg, Teresa Beldi – fiica pianistului Christian Beldi şi a organistei Tanya Beldi – a câştigat în 2007 bursa de studii oferită de Initiative Jugendkammermusik Hamburg, fiind acceptată ca junior student la Andreas Franke Akademie (în cadrul Hochschule für Musik und Theater – Hamburg). În august 2011 a participat la turneul întreprins în America de Sud de Orchestra Naţională de Tineret a Germaniei şi a colaborat cu „Teresa Carreno” Orchestra (Venezuela), unde a concertat sub bagheta lui Christian Vasquez. Din octombrie 2011 şi-a continuat pregătirea muzicală cu prof. Hillel Zori, ca bursieră a Şcolii de Muzică „Buchmann-Mehta” din Tel Aviv. Ca membră a orchestrei participă la concertele dirijate anual de Zubin Mehta, atât în calitate de şef al partidei de violoncel, cât şi în ipostaza de solist concertist. În decembrie 2013, dirijorul Zubin Mehta i-a înmânat Certificatul de Excelenţă pentru remarcabila evoluţie artistică pe scena Auditoriului „Charles Bronfman” din Tel Aviv, în  calitate de şef partidă violoncel în Orchestra Şcolii de Muzică.

Ramona Bolojan s-a născut în 1988 în orașul Aleșd, județul Bihor. A urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în anul 2013 a absolvit a doua specializare – canto – în cadrul aceleași instituții, la clasa prof. Marius Vlad Budoiu. În 2013 şi-a început cariera solistică pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. În completarea studiilor muzicale, a participat la numeroase cursuri de măiestrie artistică susținute atât de violoniștii Alexandru Tomescu (2009), Sherban Lupu (S.U.A), Florin Paul (Germania) etc., cât și de interprete renumite ale artei lirice, cum ar fi: Horiana Brănişteanu şi Elisabeth Cornelius Lund (Salzburg), Leontina Văduva, Mariana Nicolesco. Ca violonistă a colaborat cu diferite orchestre din țară, participând la numeroase turnee în Italia, Germania, Luxembourg, Belgia etc., iar în ipostaza de artist liric a evoluat ca solistă în numeroase gale de operă, în diverse recitaluri de arii sau lieduri și în concerte vocal-simfonice.