În urmă cu două zile, s-a deschis, la Bucureşti, Centrul Regional de Operaţiuni de Reţea “Danubius”, care deserveşte mai multe divizii Vodafone din Europa cu activităţi de monitorizare şi gestionare a incidentelor de reţea, pentru serviciile de voce şi date. Începând din iulie 2011, Centrul Danubius a asigurat, progresiv, servicii pentru patru reţele: Vodafone România, Vodafone Italia, Vodafone Grecia şi Vodafone Germania.
În următoarele două săptămâni, alte trei reţele Vodafone vor fi incluse în activitatea Centrului Regional din Romania: Vodafone Olanda, Vodafone Cehia şi Vodafone Albania. Echipa Centrului Danubius este formată din 250 de ingineri români, cu vârsta medie de 29 de ani, care asigură o varietate de operaţiuni specifice, pentru cele 7 divizii Vodafone. Peste 200 de aplicaţii active sunt folosite în fiecare zi de angajaţii Centrului, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Numărul total de clienţi care comunică în cele 7 reţele Vodafone monitorizate din Centrul Regional din Bucureşti este de 90 de milioane.
“Alegerea României pentru operarea acestui Centru Regional Vodafone este o realizare extraordinară, care ne onorează şi confirmă potenţialul uman şi tehnologic al ţării. Reţeaua Vodafone România a devenit un punct de reper în excelenţa tehnologică, atât la nivel european, în cadrul Vodafone Group, cât şi în România, aşa cum au arătat-o numeroasele certificări independente pe care le-am obţinut de-a lungul timpului. Succesul nostru se datorează unei echipe tehnice talentate, recunoscute pentru standardele ridicate de profesionalism şi pentru dorinţa de a inova”, a spus Inaki Berroeta, Preşedinte & CEO Vodafone România.
În termeni tehnici, Centrul „Danubius” conectează peste 100.000 de linii radio, 1.500 de centrale de control a staţiilor radio, peste 100.000 de noduri de acces şi 11.000 de multiplexoare.