DNA cere între 3 şi 10 ani de închisoare pentru Adrian Năstase şi soţia acestuia

0
325
Adrian Năstase

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a solicitat, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pedepse de închisoare cu executare în cazul fostului premier Adrian Năstase, a soţiei acestuia, Daniela Năstase, şi a Irinei Paula Jianu, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, în dosarul „Zambaccian”, în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Cele mai mari limite de pedeapsă în cazul acuzaţiilor din acest dosar sunt între trei şi zece ani de închisoare. În faţa judecătorilor instanţei supreme, procurorul DNA a arătat că acuzaţiile de luare de mită şi şantaj în cazul lui Adrian Năstase sunt pe deplin probate prin înregistrări ambientale, acte şi expertize contabile ce dovedesc aducerea unor importuri din China prin societatea Vertcon. Procurorul a explicat că  societatea Vertcon a colaborat cu firmele chinezeşti verificate doar în cazul aducerii bunurilor care, ulterior, s-au regăsit în imobilul din strada Zambaccian, ceea ce ar dovedi acuzaţia adusă de anchetatori fostul premier Adrian Năstase. Concret, magistratul DNA a susţinut că din expertiza contabilă efectuată în acest dosar rezultă fără dubii că în perioada 2001-2004 societatea Vertcon „nu a avut alte raporturi comerciale cu acele firme din China” şi că această expertiză se leagă pe deplin cu declaraţiile unuia dintre martori, respectiv fostul consul al României, Ioan Păun, care „a probat, cu alte mijloace de probă, susţinerile sale”. La ieşirea din sala de judecată, unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a reafirmat că acest dosar este „prefabricat”, arătând că suma de peste 100.000 de dolari depusă de soţia fostului consul Ioan Păun la DNA, care ar fi fost primită de la soţii Năstase în 2004, conţine doar bancnote de 100 de dolari ieşite de sub tiparniţă în anul 2005. Într-un înscris dat presei în timpul pauzei de şedinţă de către avocatul Ion Cazacu, privind procesul verbal prin care suma de 118.650 de dolari a fost înregistrată la DNA după seria şi numărul fiecărei bancnote, se arată că „suma de 118.650 dolari a fost primită de soţul meu, Păun Ioan, în perioada august 2002 – februarie 2004, de la Dana şi Adrian Năstase. (…) După verificarea bancnotelor depuse la dosar se constată, paradoxal, că un număr de 255 de bancnote de 100 de dolari au fost identificate ca având data tipăririi efective în Trezorerie în perioada februarie 2004 – decembrie 2005, deci au fost puse în circulaţie în anii 2005 şi 2006, evident, ulterior lunii februarie 2004”. Astfel, susţine avocatul Cazacu, ar fi dovedită clar „făcătoria” DNA în acest caz.