Până la urmă, tot spectacolul sordid oferit de senatorul Diana Ivanovici Şoşoacă –preşedintele SOS – şi consortul Silvestru Şoşoacă – prim-vicepreşedinte SOS – demis ostăşeşte din funcţie şi ameninţat cu o plângere penală, e o chestiune care-i priveşte, o telenovelă sălcie, la care nu eşti obligat să priveşti. Problema nu e relaţia, pe linie de partid, între cei doi soţi, în care senatorul Diana Ivanovici Şoşoacă îşi suspendă soţul din funcţia deţinută, invocând un snop de baliverne, ci faptul că am ajuns să căscăm gura la asemenea insanităţi. Ca o părere personală, senatorul Diana Ivanovici Şoşoacă îşi joacă desăvârşit rolul pe care singură şi l-a scris, face gargara pe care o face, fiindcă i s-a permis să transforme tribuna Senatului într-o peluză de stadion, cu iz de mahala, unde se filmează în timp ce vorbeşte, oferind momente descumpănitoare pentru cei care cred că încă nu sunt atinşi de declasare intelectuală. Uneori, senatorul Diana Şoşoacă pare un personaj care i-a lipsit lui… Ion Băieşu. Dar ceilalţi? Cum s-a putut ajunge în Senatul României la asemenea ignete de îndârjire, la un limbaj de baracă în care se găteşte fasole la reşou, un limbaj netemperat de bun simţ şi măsură? Totul pare o lume buimacă şi, de ce, nu bezmetică. Din păcate, senatorul Diana Ivanovici Şoşoacă, cu excesul opiniei proprii, ferocitatea de suprafaţă şi interminabilele precipitaţii sulfurice, proiectează nu propria imagine, ci pe a noastră. A celorlalţi, care pendulăm între abrutizare şi deznădejde. Sistematic, doamna respectivă regurgitează torenţial vorbe fără noimă, bâzâie pe radar ca anofelul. Tonul este sarcastic şi jignitor, încât lasă impresia că predă lecţii de scuipat în toate direcţiile. Fiind vocală, repetă ostentativ acelaşi sortiment de comunicare. Duce în cârcă vermorelul contra dăunătorilor şi o dezgustătoare agresivitate. Într-o democraţie, cum este şi a noastră, există multe instituţii specifice. Riscăm un superlativ relativ: Parlamentul e cea mai bună instituţie a unei ţări, „inima, mintea şi întruchiparea naţiunii”, organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legiuitoare a ţării, cum sună art. 61 din Constituţie. Dar lucrurile au coborât la un nivel amuţitor, încât te cruceşti, rămâi tablou, nu mai vrei nimic. Nici hazul de necaz nu-ţi mai iese. Nu vreau să umblu cu generalităţi ofensatoare, dar nu pot nici să nu semnalez cacofonia majoritară. Există neîndoielnic figuri digerabile, oameni poate cumsecade, cu bine intenţii. Dar avanscena este ocupată de doamna de care vă pomeneam. Admit că nu te poţi supăra pe diversitatea naturii umane. Pe orice palier social întâlneşti exemplare insolite. Mai mult, fiecare dintre noi are inevitabil relele lui, partea sa de umbră. Dar nu toţi suntem membri ai Senatului, nu toţi perorăm ţanţoş, din toţi boşogii, nu toţi votăm sau nu legile ţării. Ciudat spectacol, mai ales că stretchingul mental provoacă radioase fracturi. Partea tristă a lucrurilor, dacă nu dramatică, este că Diana Ivanovici Şoşoacă face prozeliţi şi are fanii ei. În rest, Dumnezeu cu mila.
