Localitatea Cetate va beneficia, în acest an, de ample lucrări de asfaltare, ce vizează atât drumurile care se situează în intravilan, cât şi cele din extravilanul comunei. O mare parte din fondurile de la bugetul local, dar în principal cele de la bugetul de stat şi din bugetul UE, care vor fi atrase în acest scop, vor fi investite în modernizarea infrastructurii, localitatea având şi avantajul că, de mai bine de 10 ani, deţine alimentare cu apă. O veste bună este că reţeaua de canalizare va fi extinsă şi în satul Moreni.
Interesantă dintotdeauna datorită vecinătăţii cu fluviul Dunărea, care formează o frumoasă plajă acum, şi asociată în ultimul timp cu poetul Mircea Dinescu, un personaj extrem de pitoresc al locului, localitatea Cetate devine, din ce în ce, mai atractivă. Portul Cultural, unde se discută subiecte de literatură, arhitectură şi film, toate asezonate cu o gastronomie tradiţională, devine, în lunile fierbinţi de vară, un adevărat magnet pentru intelectualii fini, iubitorii de călătorii pe Dunăre şi chiar pentru oamenii simpli care îşi doresc să se evadeze, câteva ore, într-un mediu relaxant. Sunt absolut irezistibile priveliştea pe care o oferă fluviul şi bucătăria maestrului Dinescu, care promovează preparate de-a dreptul fabuloase: sarmale fierte în vin şi cu carne de gâscă roşie, cea mai bună pastramă de raţă, zacusca uşor picantă din legume întregi, afumături la lemn de prun sau clătitele cu dulceţuri de casă.
Turismul, în atenţia autorităţilor
În tot acest cadru atrăgător atât pentru iubitorii de cultură, cât şi pentru gurmanzi, autorităţile locale şi-au propus să dezvolte şi mai mult turismul din zonă. Primul pas a fost făcut în anii trecuţi când două dintre cele patru lacuri ale localităţii au fost amenajate. Cel mai mare lac, Cazan Bocu, a fost prins într-un proiect cu fonduri europene, fiind transformat într-un spaţiu de agrement. Luciul de apă a fost populat cu peşti, iar apoi, pe mal, a fost ridicat un muzeu al pescarului. Cel de-al doilea lac a fost şi el modernizat, după ce a fost concesionat unui om de afaceri. Un punct de atracţie în timpul verii este însă malul Dunării pe care s-a amenajat, în timp, o frumoasă plajă. În lunile în care soarele înfierbântă nisipurile din jur, sub umbreluţele din papură este aglomeraţie mare, iar la sfârşit de săptămână sunt chiar şi câteva sute de doljeni care vin să se relaxeze în acest loc, unii dintre ei străbătând chiar distanţa apreciabilă de la Craiova până la Cetate. Până la plajă, pot admira conacul boierului Barbu Drugă, care a deţinut multe proprietăţi în zonă.
Continuă asfaltarea comunei
Localitatea Cetate este una dintre cele mai mari şi mai bine gospodărite din judeţ, dar autorităţile vor să ridice şi mai sus ştacheta, propunându- şi acum să creeze şi condiţiile pentru practicarea unui turism incipient. Strategia pentru acest an este de a îmbunătăţi infrastructura rutieră, aici intrând atât drumurile din interiorul localităţii, cât şi cele din extravilan. În prezent, se află în desfăşurare o lucrare de asfaltare a 7 kilometri de drum, dintre care au fost finalizaţi deja primii 3 kilometri. Primăria Cetate şi-a propus ca, în 2017, acest program să continue, urmând să fie asfaltaţi alţi 7 kilometri de drum. Reprezentanţii administraţiei locale recunosc că această lucrare amplă de asfaltare nu ar fi fost posibilă dacă localitatea nu ar fi fost racordată la utilităţi, mare parte din ea. Cetate a fost printre primele localităţi rurale din Dolj care a introdus apa curentă, în 2005. Satul Moreni va beneficia şi el, în perioada următoare, de lucrări de introducere a reţelei de canalizare.
Se dublează numărul camerelor de supraveghere
Autorităţile au început să investească şi în siguranţa localnicilor şi vor continua anul acesta să amplaseze camere video de supraveghere în cele mai importante puncte ale localităţii. Până acum au fost montate opt astfel de dispozitive, urmând ca, lunile viitoare, numărul acestora să se dubleze. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cetate, aceste camere îşi ating scopul, fiind de ajutor oamenilor legii care utilizează imaginile surprinse pentru a depisa autorii unor eventuale infracţiuni, iar, în ultima perioadă, evenimentele neplăcute sunt mai puţine.
Totodată, Primăria Cetate are în plan să extindă şi reţeaua electrică, precum şi pe cea de iluminat public în zonele în care nu existau.
Lista de investiţii şi demararea lucrărilor se vor putea face însă numai după ce va fi definitivat bugetul localităţii, care a fost, la rândul lui, întârziat de situaţia de la nivel naţional.
LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU