Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au respins, ieri, contestaţia formulată de Bogdan Nicolae Dosoftei, de 21 de ani, din Pleniţa, cel care a ucis un tânăr şi a rănit altul în urma unei încăierări în cartierul craiovean Rovine. Acesta a contestat prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile, măsură dispusă de magistraţii Tribunalului Dolj faţă de el, pe 13 februarie a.c., însă Curtea de Apel i-a respins contestaţia astfel că rămâne după gratii. Reamintim că, pe 16 ianuarie a.c., în jurul orei 2.00, Dosoftei, care participa la o petrecere în blocul C31, de pe strada Maramureş, s-a implicat într-o încăierare şi l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag, în zona toracică, pe Grigorie Robert Adrian, în vârstă de 19 ani, care a decedat, apoi l-a rănit cu cuţitul în zona coapsei piciorului drept şi a umărului drept pe Doru Gheorghe Voicu, tot de 19 ani.