Cu o investiţie de 100.000 de lei în reabilitarea şi renovarea spaţiilor şi alţi aproximativ 50.000 de lei cheltuiţi pe mobilier, echipamente IT, de birotică şi electrocasnice, bani obţinuţi prin intermediul POSDRU, Centrul European pentru Promovarea şi Integrarea Romilor a amenajat, la Amărăştii de Jos, Cetate şi Catane, trei birouri de informare şi consiliere pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Deşi inaugurarea oficială este programată abia luna viitoare, birourile şi-au început activitatea, coordonatorii locali şi psihologii angajaţi de asociaţie demarând campania de popularizare a acestora şi consilierea localnicilor care apelează la serviciile lor. Aceste trei birouri se adaugă celor de la Băileşti, Segarcea şi Bârca (Dolj), respectiv Strehaia, Şimian şi Vânju Mare (Mehedinţi), amenajate tot prin intermediul unor proiecte cu finanţare europeană, care s-au deschis în vara lui 2011 şi unde cursurile de calificare sunt în plină desfăşurare.
„Cei care vor trece pragul birourilor de informare şi consiliere de la Amărăştii de Jos, Cetate şi Catane trebuie să ştie că acestea sunt autorizate în baza HG 277/2002 privind acreditarea furnizorilor de servicii specializate pentru consiliere/mediere pe piaţa muncii, ceea ce înseamnă că pot oferi servicii de calitate. Momentan, desfăşurăm o campanie de informare din uşă în uşă, pentru popularizarea activităţii acestor birouri, urmând ca, în foarte scurt timp, să începem consilierea, activitate ce va presupune ca o parte din cei care ni se vor adresa să beneficieze de serviciile unui psiholog acreditat în psihologia muncii, care le va stabili traseul profesional, îi va orienta socio-profesional şi le va face o evaluare a comportamentului şi a personalităţii, pentru a şti exact ce meserii li se potrivesc”, a explicat vicepreşedintele CEPIR, Mirela Sandu.
Şase persoane angajate prin proiect
Din cauza vremii nefavorabile, asociaţia a amânat puţin inaugurarea birourilor, însă reabilitarea şi dotarea acestora a fost finalizată, aşa că sunt gata să-i primească pe solicitanţi. „Vreau să subliniez că numai reabilitarea celor trei spaţii a implicat costuri totale de peste 97.000 de lei fără TVA (peste 100.000 de lei cu tot cu TVA) – circa 36.000 de lei la Amărăşti, aproximativ 40.000 de lei la Catane şi 21.290 de lei la Cetate –, la care se adaugă alţi aproximativ 39.600 lei fără TVA pentru dotări. Fiecare birou de informare şi consiliere va primi, pe lângă mobilier, instalaţie de aer condiţionat, frigider, calculator, videoproiector, imprimantă multifuncţională, dozator de apă, cafetieră, telefon cu fax, consumabile şi rechizite, care vor rămâne, apoi, în proprietatea primăriilor, deoarece acestea ne-au pus la dispoziţie spaţiile. Birourile sunt deschise opt ore pe zi, de luni până vineri. Fiecare birou beneficiază de serviciile unui coordonator şi ale unui psiholog, ceea ce înseamnă că vorbim de şase persoane angajate prin intermediul proiectului nostru”, a mai precizat Mirela Sandu.
Subvenţie de 1.200 de lei pentru cursanţi
Grupul-ţintă al proiectului, pentru care se încearcă facilitarea inserţiei pe piaţa muncii, este format din 450 de persoane, provenite din cele trei localităţi partenere. „Dintre aceste 450 de persoane, 135 (n.r. – câte 45 din fiecare localitate cuprinsă în proiect) vor beneficia de consiliere individuală din partea psihologului şi vor participa la cursuri de calificare profesională gratuite, în meserii cerute pe piaţa muncii, precum şi la cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului şi educaţie antreprenorială. Tot acestor 135 de persoane le vom oferi o subvenţie de 400 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că, la finalul cursului, fiecare o să primească 1.200 de lei, cu condiţia să aibă prezenţă bună la ore şi să arate interes. Cursurile se vor desfăşura în fiecare localitate, iar certificatele profesionale emise de noi sunt recunoscute atât la nivel naţional, cât şi european. De asemenea, o parte din cursanţi vor fi sprijiniţi financiar de noi pentru a deveni persoane fizice autorizate, astfel încât să poată începe o afacere pe cont propriu” a mai punctat vicepreşedintele CEPIR.
Proiectul, denumit „Îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în mediul rural şi promovarea antreprenoriatului în activităţi non-agricole”, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă” şi are o valoare de 500.000 de euro. Beneficiarii acestuia sunt şomeri tineri, şomeri de lungă durată, persoane inactive ori persoane care au abandonat de timpuriu şcoala şi, drept urmare, nu au nici o calificare.
La Bârca, Segarcea, Băileşti, Şimian, Strehaia şi Vânju Mare birourile de informare şi consiliere au fost luate, pur şi simplu, cu asalt de şomeri şi persoanele fără ocupaţie, la cele mai multe dintre cursuri numărul solicitanţilor fiind dublu faţă de locurile disponibile. „Ne-am trezit că se roagă oamenii de noi să-i luăm la cursuri. Le-am explicat că nu putem da subvenţie la mai multe persoane decât ne-am asumat prin proiecte, însă au spus că nu este problemă, că vin şi fără bani, numai să-i primim, că vor să înveţe. Am rămas şi noi uimiţi de interesul arătat de oameni”, a povestit vicepreşedintele CEPIR Mirela Sandu.
Indiferent dacă beneficiază de subvenţia de 400 de lei pe lună sau nu, participanţii selectaţi pentru cursurile de formare profesională organizate prin intermediul proiectelor „Informare şi consiliere în centre urbane mici şi mediul rural” (Dolj) şi „Centre multifuncţionale de informare şi consiliere profesională” (Mehedinţi) au început pregătirea teoretică luna aceasta. Plini de emoţie, cu caietul de notiţe şi cu suportul de curs în geantă ori sub braţ, oameni de toate vârstele iau, zilnic, drumul şcolii din fiecare localitate (unde se desfăşoară orele), pentru a afla de la lectori tainele meseriilor de frizer, lucrător în comerţ, lucrător în cultura plantelor, confecţioner, agent de pază, cofetar, zidar, ospătar, lucrător în drumuri şi căi ferate, mecanic agricol ori brutar.
În cele şase ore cât stau în băncile şcolii, zilnic, probabil mulţi încearcă să-şi amintească cum era când erau elevi, însă e foarte posibil ca memoria să le joace feste, din moment ce o parte dintre ei sunt persoane care au abandonat de timpuriu şcoala. Se bucură însă că li s-a mai dat o a doua şansă şi încearcă să arate că sunt cursanţi silitori. În curând vor trece la proba practică, moment în care vor îmbrăca şi echipamentul adecvat fiecărei meserii şi vor învăţa să folosească ustensilele şi materialele, aşa că se vor simţi, cu adevărat, nişte profesionişti.