Autoturism în flăcări pe Calea Bucureşti

0
331

O tânără din Craiova a trecut prin clipe de coşmar, duminică seara, după ce autoturismul pe care îl conducea, un Cielo cu numărul DJ-11-BIK, a luat foc, pe Calea Bucureşti din municipiu. Tânăra a reuşit să iasă din maşină şi a scăpat nevătămată, însă autovehiculul, aparţinând tatălui său, a fost grav avariat. Au fost chemaţi pompierii, care au stins flăcările şi au stabilit că incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric. “Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit, duminică seara, în jurul orei 23.00, cu o autospecială, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism Cielo proprietatea lui Viorel A., din Craiova. În urma verificărilor s-a stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit electric. Incendiul a distrus autoturismul în proporţie de 60%, certificatul de înmatriculare, asigurarea obligatorie şi permisul de conducere al fiicei proprietarului”, a declarat mr. Florin Cocoşilă, ofiţer de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj.