Chiar dacă a pierdut setul doi, în faţa argentinianului Diego Schwartzman (nr. 26 ATP), Rafael Nadal s-a impus după patru ore de joc, în această dimineaţă, la Melbourne (6-3, 6-7, 6-3, 6-3), calificându-se pentru sferturile de finală ale Open Australia. Numărul 1 mondial îl va întâlni pe croatul Marin Cilic (nr. 6 ATP), care a trecut de spaniolul Busta Pablo-Carreno (6-7, 6-3, 7-6, 7-6). Nadal a câştigat ultimele cinci întâlniri directe.