Meteorologii au emis atenţionare cod galben de ninsori şi vânt pentru mai multe judeţe din vestul, centrul, sudul şi estul ţării.
Din această seară, de la ora 20.00, până mâine dimineaţă, la ora 11.00, în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă, fiind în vigoare un cod galben de ninsoare. Mâine, în intervalul 5.00-22.00, în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
Potrivit ANM, până mâine dimineaţă, în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de mâine şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări în vestul şi sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h. În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.