Proiectul pilot privind educaţia fiscală prin mijloace digitale va fi realizat de Comisia Europeană cu o companie românească

0
396

image-2015-07-22-20313323-70-victor-negrescuIniţiator român, dezvoltator român, proiect european în domeniul digital, bani pentru România: astfel sintetizează eurodeputatul Victor Negrescu cel mai recent proiect lansat la nivel european pe baza uneia dintre ideile sale. Ȋn valoare de 500.000 de euro din finanţare europeană, proiectul vizează educaţia fiscală prin mijloace digitale şi a pornit de la obiectivul asumat de Victor Negrescu de a sprijini dezvoltarea sectorului digital românesc şi european şi extinderea utilizării noilor tehnologii în domenii precum educaţia, sănătatea şi industria.   

“În cadrul proiectului va fi lansată şi o platformă colaborativă prin care se va facilita comunicarea între tineri şi educatori în materie fiscală”, subliniază eurodeputatul, care activează în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie a legislativului european.
Victor Negrescu priveşte demararea acestui proiect drept un succes românesc, deoarece a pornit de la ideea sa – deci a unui reprezentant al României în PE – şi este pus în practică de o companie din ţara noastră, ceea ce înseamnă avantaje pentru forţa de muncă locală şi câştiguri pentru România, atât direct – pentru beneficiarii proiectului – cât şi indirect, prin crearea unui mecanism care se poate extinde sau chiar permanentiza în viitor:
“Cel mai mult mă bucură că printr-un proces de selecţie transparent Comisia Europeană a decis să lucreze cu o companie românească pentru implementarea proiectului. Iniţiator român, dezvoltator român, proiect european în domeniul digital, bani pentru România!”

Toate proiectele sale pilot au fost gândite pentru a crea o legătura între industrie, cercetare şi forţa de muncă locală. Ȋncă de la depunerea lor, eurodeputatul PSD a subliniat că obiectivul său principal este participarea companiilor româneşti la dezvoltarea acestor proiecte. Ȋn viziunea sa, inovarea digitală este o miză importantă pentru România, care trebuie să recupereze decalajul faţă de statele dezvoltate din UE şi să-şi fructifice potenţialul considerabil în materie.
Victor Negrescu este europarlamentarul care a iniţiat cel mai mare număr de proiecte aprobate pentru finanţare de la Comisia Europeană – peste 8 proiecte în valoare de peste 9,3 milioane de euro pentru acţiuni în domeniul sănătăţii, educaţiei, industriei şi noilor tehnologii.