Strada „Bariera Vîlcii” este un adevărat drum al groazei

0
1099

Coşmarul celor locuiesc în „Bariera Vîlcii” pare că nu se mai termină. De câţiva ni se tot promite reabilitarea arterei de circulaţie, dar, până acum,  s-a ales praful de toate angajamentele. Oamenii din zonă sunt în continuare nemulţumiţi, iar despre conducătorii auto care au drum pe acolo nici nu mai este cazul să vorbim. Deocamdată, nimeni nu poate spune cu exactitate când şi cum se va finaliza lucrarea şi, mai ales, cine va plăti, fiind vorba despre fonduri europene.

La intrarea în „Bariera Vîlcii”, dinspre „Rocadă”, la intersecţia cu strada „Toamnei”, un panou mare tronează pe trotuar şi ne aminteşte că tot ceea ce se face în zonă este de găsit în „Reabilitarea  infrastructurii  rutiere din Zona Nord Sud-Est a Polului de creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în zona Metropolitană Craiova ”. Suma alocată acestui proiect, din care au făcut parte şi străzile „Rîului” şi „Caracal”, a fost de circa 88 milioane de lei, contribuţia Uniunii Europene fiind de 53,5 milioane de lei, cea a Guvernului României fiind de 27,5 milioane de lei, iar a beneficiarului, de aproximativ 3 milioane de lei. Numai pentru „Bariera Vîlcii” suma este undeva la 39 de milioane de lei, toate devizele fiind fără TVA. Lucrările au început în 2012, iar finalitatea trebuia să fie în decembrie 2015. Câştigător a fost un consorţiu format din SC „Tel Drum” (lider), SC „DancorRomconstruct”, „Garden Center Grup” şi SC „Imob Lux”, cea din urmă fiind cea care a preluat reabilitarea în „Bariera Vîlcii”. Dacă la celelalte două căi rutiere s-a făcut mai greu, dar s-a realizat, poate nu în totalitate, lucrarea, în „Barieră” coşmarul nu este nici acum terminat. S-au găsit scuze peste scuze, de la introducerea canalizării până la lipsa cooperării cu autorităţile locale, dar cert este că şi în prezent calvarul continuă.

În vara trecută¸curgeau laptele şi mierea

În primăvara anului trecut, am fost pe şantier şi totul arăta ca o batjocură la adresa atât a craiovenilor, cât şi aaltora care tranzitează, dinspre judeţul Vâlcea, oraşul. Imediat după sărbătorile pascale, am revenit în zonă şi ama avut „noroc”: mai mulţi angajaţi de la „Imob” erau în exerciţiul funcţiunii, ba, mai mult, erau însoţiţi şi de doi dintre şefi. Unul dintre ei, Radu Ştefan, era extrem de încrezător: „Ştiu că termenul de finalizare este undeva prin noiembrie, dar, dacă ca fi vreme bună, nu cred că durează mai mult de 90 de zile”. Lângă el, şeful de şantier, Ionuţ Sava, i-a ţinut isonul: „Sunt sigur că vom respecta graficul şi, nu numai atât, dar vom încheia şi mai devreme”. Lumea a sperat, îi vedea serioşi, dar totul nu a ţinut decât câteva săptămâni, când a explodat „bomba”: SC „Imob” a cerut intrarea în insolvenţă, iar în iulie 2015 Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea. De atunci, au reînceput problemele.

Constructorul a intrat în insolvenţă

Deja intrată în insolvenţă, firma a redus lucrările, pe perioada de vară. La mijloc se pare că au fost probleme între Tel Drum şi Imob, dar exista speranţa ca acestea să nu efectueze lucrarea, cu atât mai mult cu cât, după cum susţineau reprezentanţii Primăriei Craiova în vara trecută, plăţile au fost onorate de administraţia publică locală. S-a mers până la ameninţarea cu denunţarea contractului şi ţinerea altei licitaţii, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Probleme nu s-au oprit, munca s-a făcut pe bucăţi, iar coşmarul continuă.

„Este neomenesc ceea ce se întâmplă”

În prezent, este aproape imposibil de mers prin „BarieraVîlcii”. Autobuzele nu mai pot intra, părinţii fiind nevoiţi să meargă pe jos pentru a-şi lua copiii de la şcoală, iar conducătorii auto trebuie să aibă abilităţi de piloţi de raliuri pentru a circula prin zonă.Unul dintre locuitori,  Iacob Boboc, om trecut prin viaţă, nu şi-a ascuns nemulţumirea: „Este greu de imaginat ceea ce se întâmplă pe aici. Câteva luni nu s-a muncit mai deloc, s-au apucat după sărbători şi acum, că a venit iarna, s-au oprit. Este neomenesc ce se întâmplă! Cu toţii îşi bat joc de noi!”.

S-a mai acordat încă un termen

Deocamdată, s-a mai dat un termen de finalizare, care ţine şi de condiţiile meteorologice, dar cine mai poate şti dacă şi acesta va fi respectat?! „În aceste zile nu se poate lucra, din cauza temperaturilor scăzute. Este nevoie de săpături la adâncime şi, date fiind condiţiile meteo, există pericolul de accidente. Au fost probleme cu constructorul, i-am chemat pe reprezentanţii acestuia şi pe cei de la Tel Drum şi s-a ajuns la o înţelegere, astfel că lucrarea a fost preluată de ultima societate de care am amintit. Mai sunt de asfaltat 700 m de drum, 300 de asfalt şi de introdus cca 80 m de conductă. Am primit asigurări că, dacă vor fi temperaturi care să permită demararea lucrărilor, aceste vor fi finalizate într-o lună”, a declarat Mihail Genoiu, viceprimar al municipiului Craiova.