Legislaţia nu poate înlocui bunul simţ! Trotuarele, oglinda civilizaţiei în care băltim cu înverşunare

0
371

Imaginea Craiovei, după o ninsoare firească, că doar e vremea ei, ne mai dă un semnal de alarmă referitor la neputinţa noastră, a localnicilor, de a face pasul spre civilizaţie. Un luciu de încântă privirile copilaşilor dornici de năzbâtii, dar o mostră de nepăsare, ca să folosim un eufemism, purtată de mai toţi craiovenii. Mai înainte de a se instala acest ger năprasnic, temperaturile erau uşor pozitive şi permiteau ca zăpada de pe trotuare şi alei să fie îndepărtată cu lejeritate. Nu a fost să fie! Nepăsare, indolenţă, lipsă de minimă civilizaţie, indiferent cum o spunem, concluzia este aceeaşi: mai avem de transpirat pe drumul spre emancipare.

  Frumuseţea iernii are printre atâtea argumente plăcute şi o parte goală a paharului. Care ar fi putut să nu se manifeste dacă noi am fi pus mâna pe lopată. Din nefericire, ca în mai toţi anii, trotuarele şi aleile dintre blocuri sunt pline de gheaţă. Or, acum, la temperaturi de minus 18 grade, este inutil să dăm cu căciula de pământ. Lamentări tardive. După cum se spune: o imagine face cât o mie de cuvinte şi oricine ia la pas multe dintre trotuarele Craiovei are parte de o solicitare la maximum a urechii interne pentru a ne păstra echilibrul. Dacă dăm rateuri… Ortopedia e aproape! Şi, de aici înainte, costuri aberante şi inutile cu o eventuală spitalizare.

Amenzile nu produc civilizarea

Poliţia Locală a municipiului Craiova este cea care ar trebui să transpună în practică hotărârile Consiliului Local Craiova, inclusiv cele legate de curăţarea carosabilului şi trotuarelor. Potrivit conducerii Poliţiei Locale Craiova, oamenii trebuie să ştie că există o Hotărâre  a Consiliului Local Craiova, 319/2009, care a fost modificată în anul 2015. Aici se arată, la art. 4, pct. 1, că pot fi amendaţi – cu sume între 500 şi 2.500 de lei persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei persoanele juridice – dacă nu înlătură sloiurile de gheaţă şi ţurţurii de pe acoperişul clădirilor pe care le deţin. În plus, în art. 33, lit. k, se spune că neîndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele aflate în faţa imobilelor deţinute cu orice titlu (depozitarea se va face în grămezi amplasate la marginea trotuarului, fără a împiedica circulaţia pietonală), precum şi degajarea zăpezii sau a gheţii pe partea carosabilă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Dar, până să se ajungă la aplicarea de amenzi, s-a considerat că este oportună informarea locuitorilor. Aşa se face că, în acest moment, în Craiova nu s-a aplicat nici o amendă pentru neînlăturarea zăpezii de pe trotuare, deoarece Poliţia Locală a mers mai mult pe ideea de prevenire. „În cartierele de case s-a mers cu maşina şi la difuzoare s-a anunţat populaţia să-şi înlăture zăpada de pe trotuarele din faţa locuinţelor. Nu s-au dat amenzi, pentru că am mers pe prevenire. Scopul nostru este ca populaţia să poată circula pe trotuar. Au fost sesizări pe strada Râului, unde s-au aplicat două avertismente pentru că aruncau zăpada de pe trotuar pe carosabil“, a precizat conducerea Poliţiei Locale Craiova.

Gheaţa va provoca neplăceri câteva săptămâni

Dacă populaţiei i se trece cu vederea lipsa de conformitate la nişte norme, de altfel, de normală convieţuire, nu la fel a fost şi cazul Salubrităţii. Aceasta s-a ales cu o amendă dată de Poliţia Rutieră, aşa, ca între instituţii publice, de 2.305 lei, pentru că nu a curăţat corespunzător carosabilul. Şi veştile proaste nu se opresc aici. „În intervalul menţionat, 21-25 ianuarie, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28…-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade”, se arată într-o avertizare dată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Aşadar, codul galben de ger este prelungit până lunea viitoare. Cu alte cuvinte, dacă nu am fost capabili să ţinem trotuarele curate, acum trebuie să ne rugăm Cerului ca nu care cumva odraslele noastre sau alţi membri ai familiei să păţească vreo entorsă sau fractură. Folosirea sutelor de tone de material antiderapant a fost benefică, rezultatele fiind vizibile pe mai toate artere principale de trafic.

În caz de accidentări este deschisă calea răspunderii civile

Jurisprudenţa românească este plină de acţiuni în justiţie deschise de cei care au suferit accidentări din cauza trotuarelor necurăţate sau de cei ce şi-au găsit autoturismele avariate de ţurţurii nedoborâţi la timp. Instanţa urmează doar să verifice condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de Codul Civil, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celor care au cauzat prejudiciul. Repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea efectivă a efectelor faptei săvârşite şi nu constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus, faţă de paguba suferită. Din această perspectivă, instanţa urmează să verifice care este prejudiciul real încercat de reclamant.

Uneori, reţinând culpa comună a părţilor în producerea pagubelor, instanţa poate să admită în parte cererea reclamantului şi să dispună obligarea pârâţilor – locatarii din bloc – să plătească în solidar reclamantului jumătate din cuantumul pagubelor suferite de acesta, stabilind că între fapta pârâţilor – şi prejudiciul produs reclamantului există o legătură de cauzalitate.