„Intimitatea strategică” a preşedintelui Macron cu… fotbalul!

Am văzut-o exaltată pe Angela Merkel pe „Maracana”, în finala CM din 2014, l-am văzut pe Emmanuel Macron, pe „Lujniki” din Moscova, la finala CM din 2018, dar în ipostaze de marcantă suferinţă, sublimată în nesperată euforie la remontada „albaştrilor”, şi apoi apăsătoarea deznădejde, din final, nu apăruse niciodată. A fost prezent la festivitatea de deschidere a Mondialului, la semifinala cu Marocul şi finala cu Argentina, a mers la vestiarul jucătorilor, s-a întreţinut cu starurile echipei, cu Didier Deschemps şi întreg staff-ul tehnic. L-a consolat ca um părinte pe Kylian Mbappe, a cărui rămânere la PSG i se datorează. A trăit finala ca un suporter autentic. S-a aflat pe podiumul de premiere al echipelor, în compania preşedinţilor FIFA şi UEFA, emirului Qatarului şi care au mai fost, după finala epică. Ceea ce s-ar putea traduce ca un semn de frondă la faptul că numeroşi lideri politici au evitat să meargă la Doha, la mega-show-ul sportiv, din motive de acum cunoscute. Cel mai tânăr şef de stat francez, din istoria contemporană, este cunoscut ca un fan al echipei Ol. Marseille, dar şi al echipei naţionale. Cel puţin aşa pozează, şi o face bine. O coincidenţă interesantă, dacă nu picantă: Kylian Mbappe, regele francez la Mondialul din Qatar, este născut pe 20 decembrie 1998, anul primei Cupe Mondiale repurtate de Franţa, iar Emmanuel Macron este născut pe 21 decembrie 1977, la un an după finala memorabilă dintre Saint Ettiene şi Bayern Munchen. De la Doha s-a deplasat la Cairo pentru a ajunge pe portavionul „Charles De Gaulle”, aflat în largul Mediteranei, în compania militarilor pentru tradiţionala sărbătoare de Crăciun. Emmanuel Macron şi-a asumat totalmente susţinerea echipei Franţei, la Campionatul Mondial, în pofida criticilor venite din partea stângii, pe fundalul anchetei în curs din Parlamentul European, pe motivul că ar „cauţiona politic implicarea Qatarului”. Care anunţă UE cu un efect negativ privind securitatea energetică mondială după acuzaţiile de corupţie. Mai mult, Emmanuel Macron a recunoscut buna organizare şi securitate a competiţiei, în faţa jurnaliştilor, subliniind, încă o dată, capacitatea sportului de a uni. Toate gesturile liderului de la Elysee sunt judicios calculate. Ştie mai bine decât alţii ce înseamnă fotbalul mare în lume, mai ales într-un confuz context geo-politic cum este cel actual. În ochii lumii arabe Mondialul de fotbal a permis Qatarului să pozeze în rival al ţărilor occidentale, punând în scenă şi o solidaritate deplină cu Palestina, şi un refuz total la orice formă de propagandă LGBT. În Franţa politica externă este domeniul rezervat preşedintelui, dar Emmanuel Macron este tentat să transforme necesitatea politică în oportunitate, delegând dezordinea politicii interne (recesiunea care se profilează, probelema energetică, inflaţia) premierului Elisabeth Borne. Ştie că pentru el perioada jupiteraniană, din primul mandat, s-a dus. Şi eroziunea cotei de popularitate continuă. Este ispitit acum de securitatea alimentară în Africa, multilaterismul din Asia şi ranforsarea rezilienţei civile în Ucraina. Se dovedeşte, uneori, un globe-trotter. A utilizat în premieră termenul de „intimitate strategică” în octombrie anul acesta, când a declarat liderilor europeni reuniţi la Praga că trebuie lucrat la o „conivenţă strategică” pentru surmontarea divizărilor şi lansarea de noi proiecte. Pentru americani rămâne însă un partener de dans într-o sală de bal care se goleşte. Regatul Unit având propriile afaceri interne, fără mare influenţă după Brexit, chiar cu un nou premier cum este Rishi Sunak, nu are mare lucru de spus. Iar cancelarul german Olaf Scholz nu poate umple deocamdată spaţiul liber lăsat prin plecarea Angelei Merkel. Că nu vrea să închidă complet poarta Rusiei constituie doar o poziţie ce poate ajuta Franţa să stabilească parteneriate economice cu state mai mult neutre din lume, la războiul din Ucraina. Ieri s-a aflat pe portavionul „Charles De Gaulle”, în Mediterană, în compania militarilor, premergător Crăciunului, pentru a ilustra puterea maritimă a Franţei. Macron a înţeles mai bine decât alţii că în ochii lumii arabe Mondialul a permis Qatarului de a poza în rival al ţărilor occidentale. Şi consacrarea planetară a acestui mic stat gazier, pe plan sportiv, trebuie doar să corespundă unei vigilenţe continue privind folosirea de liderii lui a marilor bogăţii de care dispune. Interesant, oricum, jocul diplomatic al lui Emmanuel Macron. Cel puţin în comparaţie cu al altora.