Articole pirotehnice, evaluate la peste 400.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră din Giurgiu

0
250

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase , în urma controalelor efectuate asupra unor mijloace de transport, o cantitate considerabilă de articole pirotehnice, pe care un cetățean român și un cetățean bulgar au încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.

Bunurile, în valoare estimată de 404.900 lei, au fost ridicate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în vederea continuării cercetărilor. În ziua de 19.12.2022, la diferite intervale de timp, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea controlului la frontieră, pe sensul de intrare în țară,  un autoturism și o autoutilitară, conduse de un cetățean român și un cetățean bulgar. În urma controlului fizic efectuat asupra ambelor mijloace de transport, polițiștii de frontieră împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu- Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit, în portbagajul  autoturismului și printre marfa transportată în autoutilitară, cantitatea 846 bucăți articole pirotehnice și 1.600 seturi ce conțin 22.400 cutii cu petarde, artificii și rachete în greutate totală de 1,8 tone. Articolele pirotehnice sus menționate aparțineau șoferilor mijloacelor de transport, un cetățean român, în vârstă de 26 de ani și un cetățean bulgar, în vârstă de 39 de ani. Bunurile, estimate la o valoare de 404.900 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. În cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de art. 37 lit. a, din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.