În această seară, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Constantin Brâncoveanu din Craiova s-a produs un accident rutier.
Un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din Craiova, a intrat în coliziune cu altul la volanul căruia se afla un bărbat de 24 de ani, din comuna Orodel. În urma impactului, cea de-a doua mașină a fost proiectată în alte două autoturisme parcate. Două tinere, de 20 și 22 de ani, ambele din Craiova, pasagere, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștiente.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la producerea accidentului.