Spania – Alegeri legislative: „Indignaţii” la porţile Congresului!

0
143

Formaţiunile anti-austeritate Podemos şi Partidul catalan Ciudadanos încearcă astăzi să intre în Congresul spaniol, pentru prima dată în existenţa lor. Mereu favorit Partidul Popular (P.P.) al actualului premier conservator, Mariano Rajoy, nu întruneşte decât 25-30 % din intenţiile de vot. În aceeşi zonă se plasează şi Partidul Socialist (P.S.O.E.). Din 1982, cele două partide tradiţionale au alternat la guvernare într-o ţară cu 47 de milioane de locuitori. După mişcarea indignaţilor din 2012 au apărut două noi partide, apte să schimbe regulile jocului – Podemos şi Ciodadanos – ceea ce ar putea antrena o perioada de instabilitate politică, dacă  nici unul dintre aceste partide nu va dori să facă alianţe, aşa cum liderii lor s-au pronunţat în campania electorală. Liderul Partidului Catalan, Albert Rivera, un jurist telegenic de 36 de ani, a repetat că nu-l va susţine nici pe Rajoy, nici pe Pedro Sanchez. La stânga, chiar printr-o alianţă PSOE şi Podemos nu se poate realiza o majoritate de 176 de locuri din cele 350 pentru a guverna, potrivit sondajelor. Reamintim că la Primăria Madridului, primarul Manuela Carmela (71 de ani), Podemos, conduce cu aportul consilierilor PSOE, după mulţi ani de fief al dreptei.